Poliția Capitalei a anunțat luni reținerea unui bărbat suspectat că a furat un seif cu bani dintr-un restaurant dintr-un mall din București unde lucrase până în urmă cu o lună.
Suspectul a fost prins pe aeroportul Otopeni, când ar fi vrut să plece în Sri Lanka.
Conform Poliției Capitalei, sâmbătă poliţistii Serviciului de Investigații Criminale au reținut un bărbat în vârstă de 35 de ani acuzat de furt calificat, cu un prejudiciu de aproximativ 19.
600 de lei.
Potrivit sursei citate, Secția 22 a fost sesizată prin 112 de către managerul unei firme că, în intervalul 19-20 ianuarie, între orele 22.
00-07.
30, din incinta unui restaurant din Sectorul 6 ar fi fost sustras un seif în care se aflau peste 19.
600 de lei (aproape 4.
000 de euro).
Polițiștii au stabilit că autorul este un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean străin, el fiind prins pe aeroport și dus la audieri.
Ulterior, a fost reținut, apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.
ro că furtul a avut loc în restaurantul Mesopotamia din mall Plaza, iar autorul ar fi un fost angajat care fusese concediat cu o lună în urmă.
El a fost depistat pe aeroportul Otopeni, când ar fi vrut să plece în Sri Lanka.