SONDAJ. Marea majoritate a românilor consideră îndreptățite protestele agricultorilor şi transportatorilor

Spread the love

Protestele agricultorilor şi transportatorilor sunt considerate îndreptățite de 93,6% din români, conform datelor unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.

ro.

Aceeași cercetare mai indică şi faptul că peste 60% dintre cei chestionați dezaprobă încercările politicienilor de a se asocia cu protestele.

Întrebaţi dacă au auzit despre protestele transportatorilor şi ale agricultorilor 96,2% dintre respondenţi răspund afirmativ.

Procentul celor care nu au auzit este de 3,6%, iar cel al non-răspunsurilor de 0,2%93,6% dintre respondenţi consideră că transportatorii şi agricultorii sunt îndreptătiți să protesteze, în timp ce doar 3,5% nu susţin protestele, iar 1,5% consideră că nu se pot pronunţa, deoarece nu au informaţii suficiente.

Procentul celor care nu au răspuns este de 1,4%.

65,5% dintre respondenţi au o părere proastă despre faptul că reprezentanţii unor partide politice au încercat să participe la protestele agricultorilor si transportatorilor, considerând că reprezentaţii partidelor politice nu sunt interesaţi de găsirea de soluţii, ci îşi urmăresc doar interesul electoral.

31,6% dintre români au o părere bună despre faptul că reprezentanţii unor partide politice au încercat să participe la aceste proteste, deoarece se pot informa direct pentru a contribui la găsirea unor soluţii.

Nu ştiu sau nu răspund 2,9%.

„Protestele transportatorilor şi agricultorilor au o notorietate foarte mare, marea majoritate (peste 90%) auzind despre acestea şi fiind de părere că ambele categorii au dreptate să protesteze.

Pe de altă parte, românii nu apreciază capturarea protestelor de către reprezentanţi ai unor partide politice, două treimi din populaţie având o părere proastă despre participarea reprezentanţilor unor partide politice la proteste deoarece sunt de părere că aceştia nu sunt interesaţi de găsirea de soluţii, ci îşi urmăresc interesul electoral”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.

ro.

Datele au fost culese în perioada 16 – 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului.

Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.

100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.

Lasă un răspuns