Este mai greu să trimitem oameni pe Lună față de acum 55 de ani? Adrian Șonka, astronom: Să mergi pe Lună nu este ca și când te urci în tren și mergi la Giurgiu

Spread the love

Unele misiuni către Lună eșuează, altele sunt amânate, așa că pare că este mai greu să trimitem oameni și sonde acolo, decât acum peste 50 de ani, Nu este chiar așa, iar numărul de reușite va crește în următorii ani.

Câte s-au schimbat față de explorările din anii ’60? Chiar vom vedea oameni locuind pe Lună sau plimbându-se pe Marte?Au fost în ultimul an misiuni către Lună care au eșuat total sau parțial, iar programul NASA menit să readucă oameni pe Lună are amânări.

Mulți se întreabă de ce este așa de greu să ajungem pe Lună.

Alții spun că este ciudat faptul că lucrurile par să fie mai dificile decât acum peste 50 de ani, când nu aveam așa de multă tehnologie.

L-am întrebat pe astronomul Adrian Șonka dacă este mai greu acum de ajuns la Lună față de cum a fost acum peste jumătate de secol.

„Oriunde am merge în spațiul cosmic – pe Lună, pe Marte, în altă parte – mergem la fel cum mergeam în anii ’60, iar singura diferență este că soft-urile sunt mai bune.

Tehnologia nu este neapărat mai bună, fiindcă mergem în același fel, cu același tip de rachete, sonda care ajunge la destinație are câteva motoare mititele și funcționează la fel ca în anii ’60.

Totul este cam la fel, în afară de software”.

Adrian Șonka amintește că sunt mai multe țări, companii și entități care trimit sonde către Lună.

Cu cât se trimit mai multe chestii, de către oameni diferiți, cu atât sunt și probleme tehnice mai mari.

Companiile private nu au o lungă istorie de lansat rachete și de trimis sonde în spațiu, așa că au o rată mai mare de eșec.

Cu cât se trimit mai multe către Lună, cu atât statistic vorbind, este normal să vedem și nereușite.

El mai spune că este important să se trimită cât mai multe sonde în următorii 10-15 ani și să se învețe din eșecuri, pentru că apoi vor veni și reușite extraordinare.

Vor fi multe nereușite fiindcă încercăm mai mult, dar vor fi și mai multe reușite.

„Nu este deloc ușor să ajungi în spațiul cosmic, întotdeauna va fi greu să ajungi la Lună.

Să mergi pe Lună nu este ca și când te urci în tren și mergi la Giurgiu, deși nici asta nu este chiar ușor”.

Aici trebuie spus că și către Giurgiu drumul pe calea ferată este complicat fiindcă de peste 18 ani trenurile București – Giurgiu merg pe o rută ocolită și fac aproape trei ore, în loc de 70 de minute.

Au fost mai multe misiuni către asteroizi, s-a reușit și asolizare, iar două misiuni japoneze și una americană au adus mostre pe Terra.

Este mai greu să ajungi cu o sondă pe Lună, decât la asteroizi?„Nu este mai greu să ajungi pe Lună decât pe un asteroid, mai ales că Luna este mare.

Însă pe Lună este foarte important să ajungi și unde trebuie.

Misiunile care și-au propus atingerea asteroizilor au avut înainte și o parte în care luni de zile sondele s-au rotit în jurul asteroidului sau au mers împreună cu el și s-au făcut o grămadă de manevre pregătitoare care au permis asolizarea.

Aici la Lună sonda a făcut o rotație-două și gata, a coborât, așa că se pot întâmpla multe.

Tot ca acum jumătate de secol, rachetele sunt construite din mai multe trepte și au rezervoare uriașe de combustibil.

Nu a fost construită încă o rachetă cu o singură treaptă care să trimită un obiect pe orbită.

Asolizarea pe Lună, pe Marte sau pe alte corpuri se face automat, este o chestiune de inginerie, de hardware și de software, iar echipele de la sol nu prea pot interveni, ci trebuie să facă soft-ul așa încât să se descurce singur.

Rachetele sunt în general de unică folosință, dar de câțiva ani, datorită SpaceX, au fost construite rachete ale căror trepte primare pot să revină la sol, pentru a fi folosite din nou.

Reutilizarea duce la economii substanțiale, fiindcă nu mai trebuie să construiești totul de la zero.

Din păcate, sistemul Starship nu este încă gata să ducă oameni în spațiu.

Se vorbește despre oameni care vor locui pe Lună și vor face lungi experimente acolo și se speră că oamenii vor păși pe Marte până în 2040 și vor face în mod regulat drumuri și acolo.

S-au făcut și teste pe ideea construirii unor „cărămizi” din solul selenar în speranța că, pe viitor, oamenii ar putea ridica un fel de locuințe acolo, cu ajutorul acestor cărămizi, a unor roboți și a unor imprimante 3D.

Sunt acestea doar idei SF sau se vor întâmpla în viitorul previzibil?„La cum merg lucrurile în ziua de azi pe Pământ eu cred că sunt mai mult lucruri de domeniul SF-ului.

Nu sună deloc bine să ai oameni pe Marte sau oameni care vor locui pe Lună.

Eu cred că aceste misiuni vor avea loc peste zeci de ani, nu peste câțiva ani.

Nu trebuie uitat că NASA a amânat zborurile Artemis, așa că eu aș zice să nu vă așteptați să vedeți oameni locuind pe Lună în următorii 20 de ani”, spune Adrian Șonka.

Nici cu oamenii pe Marte nu este ușor.

Primii oameni ar trebui să ajungă la Marte până în 2040, dar toate scenariile sunt complicate, scumpe și durează enorm.

„Sunt trei feluri de a ajunge pe Marte.

1 Te duci la ea, o vezi, nu asolizezi și revii imediat pe Terra, iar asta ar dura trei ani.

2.

Te duci, stai acolo mult mai mulți ani și apoi te întorci.

3.

Te duci, stai puțin timp și te întorci pe la planeta Venus, dar nu s-a încercat niciodată așa ceva și ar dura trei-patru ani”.

El a explicat că – pentru a trimite oameni pe Marte – ai nevoie de motoare de rachetă puternice, testate și funcționale și nu aveam astfel de motoare, așa că nu avem ce să discutăm și este (încă) de domeniul SF-ului.

În plus, nicio țară nu vrea să riște inutil ca astronauții să îi moară în explozia unei rachete sau a unui modul spațial, fiindcă tot programul s-ar prăbuși.

„Dacă depinzi de politicieni și de imaginea lor este bine să nu greșești, fiindcă ei cu greu vor mai vota să aloce fonduri.

Plus că durează foarte mult de când aloci fonduri și când se întâmplă misiunea, uneori trec și 15 ani”.

Din fericire nici nu trebuie să trimiți prea des oameni în spațiul cosmic, misiunile pe Stația Spațială nu sunt foarte dese și nici nu ai unde să duci oameni în spațiu, în afară de stațiile spațiale (SSI și cea chineză).

De când există stații spațiale nici nu mai este nevoie să trimiți oameni pe orbita terestră în capsulă, timp de o săptămână.

Lasă un răspuns