În timp ce Putin trage din toate poziţiile în Ucraina, un director rus susţine că „rămânem deschişi către o soluţie diplomatică”.
Pun capăt războiului? Un oficial de la Moscova anunţă că Rusia este dispusă să vorbească limba diplomaţiei Rusia „rămâne deschisă propunerilor cu adevărat substanţiale pentru a depăşi criza aflată în curs de desfăşurare în Ucraina prin mijloace politice şi diplomatice”, a declarat directorul departamentului pentru ţările din Comunitatea Statelor Independente, unitate din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova, Alexei Polişciuk, citat de agenţia de ştiri Tass.
Afirmaţia lui Polişciuk nu cadrează însă cu faptele de pe câmpul de luptă ale Rusiei, a cărei armată care continuă să atace fără încetare Ucraina.
De asemenea, nici Ucraina nu este dispusă să facă vreun un pas în spate.
Vezi mai multe articole din categoria social Potrivit lui Zelenski, o eventuală rundă de negocieri pentru pace va avea loc doar în condiţiile unei încetări a focului.
Totodată, Ucraina a transmis de multe ori şi pe diverse căi că vrea să-şi recupereze toate teritoriile cucerite şi anexate de invadatori, inclusiv Crimeea.