Doi români din Satu Mare care au mai făcut expediții în estul îndepărtat au revenit acum în țară după ce au parcurs cu un Duster de 13 ani vechime peste 17.
000 km în șase săptămâni, ajungând la 4.
600 metri altitudine, în Tadjikistan, dar și la granița cu Afganistan, unde, de pe un drum infernal, au putut vedea și satele afgane.
În ce țară erau vaci în mijlocul autostrăzii? Cum este după ce dormi pe jos, la 7 grade Celsius? Unde zăpada a fost un zid de netrecut?Attila și Norbi Bertici au parcurs în 38 de zile peste 17.
500 de km, au trecut prin 15 țări și nu au avut probleme la granițe, cu o singură excepție: o așteptare de 17 ore la intrarea în Rusia, unde era coadă uriașă.
Au mers cu un Duster 1,6 benzină produs în 2011, Duster cumpărat cu puțin timp înainte de plecarea în aventură.
Plecarea a fost din Satu Mare.
După fiecare zi, Attila Bertici a pus pe YouTube un clip cu ce s-a întâmplat pe drum în ziua respectivă.
S-au strâns peste 35 de episoade în care se pot vedea șoselele, orașele vizitate, locurile mai deosebite de pe traseu și locurile de cazare.
Pentru că nu aveau buget generos au mâncat de multe ori în mașină salam, cașcaval, pâine și conserve.
Au și dormit în mașină și au ieșit la restaurant doar de câteva ori.
Sursa foto: Bertici AttilaCuvântul expediție NU este exagerat.
Doi oameni – tată și fiu – au plecat singuri cu un SUV Dacia spre zone în care nu dai de vreun oraș cale de sute de kilometri.
Attila Bertici a povestit pentru HotNews.
ro despre cele mai palpitante momente.
Expediția și-a propus atingerea unui punct foarte înalt pe una dintre cele mai periculoase șosele din lume: Pamir Highway.
Punctul maxim este trecătoarea Ak-Baital, la 4.
655 m, în Tadjikistan.
De la Satu Mare până la înalta trecătoare au parcurs aproape 10.
000 km.
Cum era la o altitudine aproape dublă față de vârful Moldoveanu? Mașina „trăgea” mai greu, erau și pante de peste 15 grade înclinație, dar nu era zăpadă, iarna fiind una extrem de aridă în 2024.
Cum se simțea aerul rarefiat? „Era mult mai greu de respirat.
Noi urcasem cu o zi înainte la 3.
700 m pentru aclimatizare și n-am simțit nimic la început, ne-am zis că va fi ok.
Ei bine, când am urcat la peste 4.
000 m alt deja s-a simțit, iar a doua zi, când ne-am cazat la un localnic am dormit pe jos la 7 grade C în cameră, căci localnicii, musulmani fiind, nu au paturi în casă, ci covoare”, spune Attila Bertici, pentru HotNews.
ro.
„Eram și răcit, iar dimineață mă durea capul de-mi venea să leșin și gazda noastră ne-a spus că și localnicii sunt afectați iarna, când se simte mult mai puternic altitudinea”.
Trebuie spus că a crescut mult turismul în țările din Asia Centrală, este mai simplu cu vizele și localnicii primesc cu bucurie turiști străini.
În această perioadă a anului nu este însă sezon, cele mai multe pensiuni sunt închise, iar la cele deschise este frig în camere, pentru că nu (prea) sunt turiști și nu se dă drumul la încălzire.
Sursa foto: Bertici AttilaAttila Bertici spune că acele două zile la peste 4.
000 m alt au fost cele mai grele, cu senzație de greață și cu tuse puternică, încât la un moment dat au vrut să se ducă la un spital din Tadjikistan.
Nu a mai fost nevoie, fiindcă și-au revenit când au coborât mai spre nivelul mării.
Un moment critic al aventurii a fost pe un drum secundar înzăpezit din Kârgâzstan unde au tot urcat, în speranța că vor putea evita un ocol de peste 600 km, luând-o pe varianta mult mai directă.
Era zăpadă prea mare, pantă prea mare, iar mașina nu a mai avut cum urca de la 2.
800 m altitudine, pentru că era zăpadă prea mare.
Acolo a fost riscant dacă mașina nu ar mai fi putut ieși din zăpadă, fiindcă nu era nimeni să ajute și nu era nici semnal la telefon.
S-au întors din drum și au luat-o pe varianta cu câteva sute de km mai lungă (dar practicabilă) către orașul Osh din Kârgâzstan.
Cea mai frumoasă și spectaculoasă parte a aventurii a fost un drum dintr-o zonă muntoasă de la granița dintre Tadjikistan și Afganistan.
Drumul este îngust și plin de viraje, râul Panj care desparte cele două țări avea o culoare superbă, iar din Tadjikistan, cei doi români vedeau foarte bine satele de graniță din Afganistan, fiindcă erau peste râu.
„Satele afgane mi s-au părut sărace, dar organizate.
Aveau garduri, erau oameni cu motociclete.
Un grănicer ne-a spus că se face trafic cu stupefiante, fiindcă afganii sunt lideri în domeniu și este plin în zonă de grăniceri și de oameni înarmați”, povestește Attila Bertici.
Pe acel drum de graniță au parcurs 250 km în opt ore și ar fi putut dura și mai mult, deoarece drumul se închidea timp de cinci ore, dacă nu ajungeau până la ora 13 la o barieră anume.
Se închidea fiindcă se construiește un drum nou, cu fonduri din China, și câteva ore pe zi este închisă circulația, pentru a se produce explozii controlate și alte lucrări.
În doi-trei ani drumul chinuit de acum va fi înlocuit de unul nou-nouț.
Drumul este superb, datorită munților, însă este riscant pentru că veneau multe camioane din sens opus, iar Duster-ul trebuia pus în așa fel încât camioanele să aibă loc, dar asta însemna și că mașina Dacia ajungea foarte aproape de marginea drumului, către prăpastie,Bertici povestește și că în Dușanbe, capitala tadjikă, i s-a povestit și i s-au arătat blocuri uriașe construite de chinezi, blocuri în care însă nu stă nimeni, fiindcă localnicii nu își permit să cumpere apartamente acolo.
Pentru a face loc acestor clădiri noi au fost demolate o mulțime de clădiri vechi, pe „rețeta” aplicată de Ceaușescu la București acum 40 de ani.
O parte bună a acestor investiții chineze în „stan-uri”, adică în statele din Asia Centrală, este că se construiesc și drumuri, iar de drumuri este mare nevoie, cele existente fiind în stare precară, cu multe viraje și cu pante abrupte.
Trebuie spus că aventura de 17.
500 km NU are nicio legătură directă cu compania Automobile Dacia.
Nu a fost promovată în vreun fel de companie sau susținută financiar în vreun fel de către companie.
Cei doi sătmăreni voiau să treacă și prin Afganistan și Iran, au făcut demersuri în acest sens, dar atentatul produs în Iran pe 3 ianuarie a făcut ca situația să devină instabilă.
Bertici spune că în Afganistan se poate, în teorie, merge cu mașina și fără ghid, însă localnicii din Tadjikistan le-au spus că ar fi riscant, fiindcă pot fi atacați de oameni cu vederi radicale.
Imediat după atentat, ghidul afgan cu care vorbiseră a ridicat prețul de la 100 de dolari/zi, la 250 dolari, ceea ce ar fi însemnat costuri mari în plus pentru cele patru zile plănuite.
În Iran, autoritățile le-au cerut traseul exact pe care l-ar urma iar drumul plănuit inițial ar fi trecut prin apropierea orașului unde s-a întâmplat atentatul, așa că nu se mai putea pune problema, ci trebuia ales un drum și mai ocolit.
Din motive de siguranță, bani și timp expediția nu a mai putut ajunge în Iran și Afganistan, așa că Attila și Norbi au luat-o prin Uzbekistan, vizitând faimoasele orașe de pe Drumul Mătăsii – Samarkand și Buhara.
Le-a plăcut enorm Uzbekistanul: piața centrală din Samarkand este superb luminată noaptea, iar la Buhara au stat la un hotel de cinci stele, cu numai 18 euro.
Au mai fost opriți pentru controale de polițiști pe parcurs, dar văzând că sunt turiști li s-a dat drumul să meargă mai departe.
Cea mai multă poliția a fost în Kazahstan.
Această țară, făcută celebră de filmul Borat, s-a schimbat enorm față de 2019, când Attila și Norbi au fost acolo prima oară cu o Dacie.
„Este o țară cu totul diferită, au drumuri noi, totul este diferit.
Interesant este că acolo unde erau drumuri noi am văzut des și steagul UE în Kazahstan”, spune Bertici.
Unde au fost drumuri rele și unde a fost complicat de condus? În Georgia erau o mulțime de vaci pe autostradă, erau mulți câini vagabonzi, șoferii nu respectă regulile, depășesc oricând.
În Batumi – oraș georgian la Marea Neagră – era un contrast uriaș între hotelurile luxoase și super-luminate cu zeci de etaje și la cinci minute de mers erau cartiere sărace și mizere.
„M-a șocat Georgia, dacă mergeai pe jos câteva minute din centrul nou, în Batumi, era varză, era dezastru”.
Prin Rusia au mers câteva mii de km, iar prin Kazahstan peste 2.
000 km.
Au trecut și prin Cecenia, unde nu au avut probleme, iar drumurile erau în stare bună și capitala Groznîi arăta foarte modern din „goana” mașinii.
Consumul mediu al mașinii a fost de 9,5 litrii de benzină la 100 km și mașina nu a avut probleme, iar Bertici spune că are de gând să mai păstreze acest Duster și să mai facă drumuri foarte lungi cu ele.
Prețul benzinei a variat enorm, de la echivalentul a sub 40 de eurocenți pe litru, la 1,2 euro.
Pe drum au cheltuit aproximativ 4.
000 de euro, iar pregătirile au costat cam 2.
500 de euro.
I-au ajutat financiar și donațiile făcute pe Revolut de oamenii care urmăreau zi de zi vlog-urile.
Attila Bertici a ajuns împreună cu fiul Norbi la 4.
700 m, punctul de maxim al expediției, la exact patru ani de la un alt punct maxim, la început de 2020, când a ajuns tot cu un Duster la „polul” mondial al frigului, Oimiakon (Siberia).
Expediția de atunci a făcut-o împreună cu soția sa, Kinga.
Bertici Attila este la a treia expediție în est.
În toamna lui 2018 a fost tot cu fiul său Norbert (Norbi) pe ruta Satu Mare – Vladivostok – Satu Mare, parcurgând în total 29.
800 km în 40 de zile.
Expediția de acum cinci ani a fost cu un Logan din 2005 care le-a făcut destule probleme, mai ales din cauză că mașina se oprea brusc și nu pornea imediat.
