Lideri evrei şi muslmani au lansat sâmbătă un apel comun din oraşul martir Srebrenica din Bosnia-Herţegovina, cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, relatează agențiile France Presse și Agerpres.
La Centrul Memorial pentru Genocidul din Srebrenica, avocatul american Menachem Rosensaft, preşedinte al Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor Bergen-Belsen şi consilier general emerit al Congresului Mondial Evreiesc, şi liderul religios al musulmanilor bosniaci, Husein Kavazovic, au semnat o „iniţiativă iudeo-musulmană pentru pace”.
„Ne unim în durere.
Lacrimile noastre se transformă în rugăciuni, rugăciuni ale memoriei, dar şi rugăciuni de speranţă”, a spus Rosensaft la ceremonia de comemorare dedicată atât victimelor Holocaustului din perioada celui de-al doilea război mondial, cât şi ale masacrului de la Srebrenica din iulie 1995.
El a adăugat că este momentul şi locul pentru un angajament comun care „să împiedice repetarea ororilor de care ne amitim astăzi aici”.
Muftiul Kavazovic a spus, la rândul său, că „ne amintim de cele şase milioane de evrei nevinovaţi ucişi şi de multe milioane de alte victime ale ideologiei fasciste şi naziste.
Facem asta în locul care, la o jumătate de secol de la istoricul „să nu se mai întâmple niciodată”, omenirea a căzut din nou la examenul de responsabilitate”.
La Srebrenica, sârbii bosniaci au ucis în iulie 1995 circa 8.
000 de bărbaţi şi adolescenţi musulmani bosniaci, cu câteva luni înainte de sfârşitul războiului intercomunitar din Bosnia (1992-1995).
Crima respectivă a fost considerată de comunitatea internaţională un act de genocid.
Naziştii au ucis în timpul celui de-al doilea război mondial peste şase milioane de evrei europeni, din care circa 12.
000 în Bosnia, unde a pierit aproape toată comunitatea evreiască locală.
La semnarea iniţiativei pentru pace au asistat Munira Subasic, preşedintă a asociaţiei mamelor din Srebrenica, şi Jakob Finci, preşedintele comunităţii evreieşti din Bosnia.
Documentul face apel la „deschiderea drumului către reconciliere” şi la „construcţia activă a păcii”.
Cei doi semnatari au deplâns cu aceeaşi ocazie victimele israeliene ale atacului Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie anul trecut, precum şi victimele palestiniene ale ripostei israeliene în Fâşia Gaza.
Kavazovic a afirmat că „rezistenţa împotriva ocupaţiei nu poate justifica acţiunile criminale, la fel cum chemarea la luptă împotriva terorismului nu poate justifica uciderea civililor şi pedepsele colective”.