Bărbat lovit mortal în Bistrița de o ambulanță care externa un pacient din Cluj

Spread the love

  Un pieton a fost lovit de o ambulanţă, vineri seara, pe Drumul Naţional 17, în cartierul Viişoara al municipiului Bistriţa, acesta intrând în stop cardiorespirator şi ulterior a decedat.

 Inițial, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD a reuşit să îl resusciteze pe bărbat, acesta fiind stabilizat şi evacuat cu semne vitale către UPU SMURD Bistriţa.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi, a transmis că ambulanţa implicată în accident transporta un pacient externat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca şi că nicio persoană aflată în autospecială nu a fost rănită.

„În această seară, în jurul orei 18.

20, o ambulanţă tip A2, aparţinând SAJ BN, a fost implicată într-un eveniment rutier, în localitatea Viişoara, iar din accident a rezultat o victimă – pieton.

Ambulanţa nu circula cu semnale de avertizare sonore, deoarece derula un transportul la domiciliu (misiune non-urgentă, prioritate 4) a unui pacient externat din Institutul Inimii Cluj-Napoca.

La accident a fost alocat echipajul de terapia intensivă SMURD.

Nici ambulanţierul SAJ BN, nici pacientul transportat nu au suferit leziuni.

Pacientul transportat de la Cluj a fost preluat de o altă ambulanţă SAJ BN, cu care şi-a continuat drumul către domiciliu”, a precizat Muzsi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a comunicat, în jurul orei 20,50, că victima accidentului, un bărbat de 64 de ani, a decedat.

„Astăzi, 27 ianuarie, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au intervenit ca urmare a unui accident rutier, produs pe Drumul Naţional 17, în Viişoara.

Din primele date, o ambulanţă condusă de un bărbat de 60 de ani din Cireşoaia a accidentat un pieton în vârstă de 64 de ani din Viişoara, care era angajat în traversarea părţii carosabile.

Accidentul s-a soldat din nefericire cu decesul pietonului.

Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a informat IPJ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza şi împrejurările exacte în care s-a produs acest accident.

 În urmă cu o săptămână, o altă ambulanţă a fost implicată într-un accident pe DN 17, în localitatea Şieu-Măgheruş, în urma căruia atât echipajul medical, cât şi pacientul pe care îl transportau au fost răniţi.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFOTO: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns