Protestul fermierilor de la Timişoara se încheie, tractoarele vor elibera parcarea din centrul oraşului

Spread the love

Fermierii care şi-au dus tractoarele în parcarea Modex din centrul oraşului Timişoara au anunţat că vor încheia manifestarea şi că îşi vor scoate utilajele din oraş, parcarea urmând să poată fi ocupată de şoferi începând de sâmbătă.

Fermierii opresc protestul, deşi primarul Dominic Fritz a anunţat că va prelungi termenul până la care aceştia vor putea protesta.

În urmă cu doar o zi, primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, anunţa că Primăria a avizat prelungirea termenului până la care fermierii pot protesta în centrul oraşului Timişoara, în parcarea Modex de lângă Piaţa Victoriei.

Dacă iniţial aceştia aveau aviz de protest până în data de 24 ianuarie, Primăria Timişoara a decis să îl prelungească până în 29 ianuarie 2024.

Vineri seară, însă, fermierii au anunţat că opresc protestul, după ce Guvernul a decis să adopte o serie de măsuri care îi vizează.

Protestul fermierilor a început la Timişoara în seara zilei de 18 ianuarie, când au fost aduse peste 20 de utilaje din localităţile Livezile, Tomnatic, Voiteg şi Sânandrei, din județul Timiş.

Acestea au fost poziţionate în parcarea din centrul oraşului astfel încât să nu încurce eventuale intervenţii ale pompierilor, ambulanţelor sau poliţiei.

[Sursa: News.

ro]

Lasă un răspuns