Când vine vorba de remunerarea depozitelor, băncile din România fiind supra-lichide (de mulți ani încoace) se întreabă unde să plaseze banii cât mai eficient.
„Evident, creditarea e prima alternativă.
Dar ne uităm și la prețurile titlurilor de stat…Ne gândim ok, atragem bani, dar unde putem să-i plasăm? În credite, în titluri, în tranzacții interbancare.
.
.
? Toate băncile au cam aceleași preocupări, iar opțiunile sunt destul de limitate”, explică pentru HotNews Ionuț Lianu, Şef Management Active şi Pasive, CEC Bank.
Am discutat cu el despre cum îți calculează banca dobânda la credit sau la depozit, despre complicatul an electoral 2024 și mai ales despre ce va urma după, dar și despre tranziția verde, globalizare, inflație sau salarii.
Rep: În ultimii 3 ani BNR a urcat rata dobânzii de politică monetară de la 1,75% la 7%, cât e în prezent.
Când estimați că va tăia BNR din dobânda cheie și când ar putea scădea dobânzile în piață ?Ionuț Lianu: Cel mai probabil vom vedea scăderi ale dobânzii, primele scăderi din acest an, undeva în vară.
Aici, în România, lucrurile sunt puțin mai nuanțate, spre deosebire de zona euro, unde Germania e deja practic în recesiune, și unde vedem probabilitatea mai mare de reducere relativ rapidă a dobânzilor.
La noi vedem încă o creștere economică în acest an, dar și un deficit fiscal mai mare decât în alte țări europene.
Și atunci probabil că la noi, cuvântul de ordine va fi prudența.
Nu știm cu precizie momentul în care va decide Banca Națională să reducă dobânzile, dar ne așteptăm la o primă reducere în acest an.
Deja am văzut alte țări din regiune care au redus dobânzile, deci trendul acesta de tăieri de dobândă este pornit.
Sigur că trebuie să te asiguri că, odată redusă dobânda, inflația nu se va reaprinde pentru ca apoi să fii nevoit să o crești din nou.
De asta, acolo unde există creștere economică relativ bună, cum este și în cazul României, traiectoria de reducere dobânzi va fi una probabil prudentă.
Rep: După ce BNR decide să taie din dobânda cheie, la cât timp vor începe să taie și băncile din dobânzi?Ionuț Lianu: Să știți că aici lucrurile depind de mai mulți factori.
Nu doar dobânzile în sine reprezintă singurul factor.
De exemplu, în ultimul an există un exces de lichiditate în piață care a contribuit deja la o reducere a dobânzilor interbancare.
Am văzut apoi o reducere a randamentelor la titlurile de stat.
Și da, și la un început de reducere de dobânzii bonificate la depozite.
Toate acestea în condițiile de menținere a nivelului dobânzii de politică monetară.
Ceea ce vreau să spun este că sunt mai mulți factori care influențează dobânzile practicate de o bancă.
BNR stabilește un interval practic în care dobânzile se pot mișca, dar în funcție de condițiile din piață, ele se pot mișca mai repede, în sus sau în jos.
CEC Bank, care are o tradiție de 160 de ani, își propune să joace în continuare un rol activ în încurajarea unui comportament financiar responsabil, iar economisirea este un element esențial.
De aceea, susținem activitatea de economisire prin produse ușor de accesat, cu dobânzi competitive.
Rep: Dar, apropo de de dobânzi: Cum se calculează ele? Cum stabilește o bancă cu ce dobândă să dea un împrumut? Ionuț Lianu: Prin natura lor, băncile trebuie să atragă resurse (capitaluri) pentru a putea face plasamente.
Toate calculele pornesc de la costul acestor resurse.
Dar nu costul neapărat istoric și nici costul din momentul respectiv al surselor, cât mai degrabă o anticipare a costurilor pe termen mediu al surselor.
Rep: Adică?Ionuț Lianu: Vă dau un exemplu: în 2022, undeva pe la jumătatea anului, costul istoric al surselor la momentul respectiv era undeva la 2% în timp ce dobânzile interbancare se duceau spre zona 7-8%.
Era evident că, din acel moment, costul surselor va crește.
Mă refer la depozitele bancare, pentru că ele sunt principalele surse de acordare a creditelor pentru bănci.
Prin urmare devenise evident că orice plasament pe care îl faci începând din acel moment trebuie să țină cont de de aceste anticipări.
Fiecare bancă lucrează cu modele prin care încearcă să anticipeze costul surselor în dinamică și pe termen mediu.
Evident, dacă ai niște surse care au un preț fix, poți să te bazezi pe el – de pildă o obligațiune emisă la un randament de 2%.
Acel randament rămâne 2% până la scadență, în timp ce la portofoliile de depozite lucrurile stau diferit.
Un depozit care ajunge la scadență poate fi reînnoit în noile condiții de preț pe care i le oferă banca, sau deponentul poate prefera o altă bancă pentru o dobândă mai bună.
Și atunci ăsta este genul de modelare pe care trebuie să-l iei în calcul atunci când stabilești cât este prețul pentru o tranzacție nouă în care intri.
Dar o bancă nu se uită doar la costul surselor.
Ne uităm și la alte prețuri din piață, cum ar fi randamentele la titluri sau dobânzile interbancare.
De asemenea, ne uităm și la prețurile concurenței, pentru a putea rămâne competitivi.
Și când vine vorba de remunerarea depozitelor, lucrurile nu stau foarte diferit.
Băncile din România sunt supra-lichide și sunt așa de mulți ani încoace, așa încât devine foarte relevantă întrebarea: care sunt alternativele de plasament? Evident, creditarea ar fi prima alternativă.
Dar ne uităm și la prețurile titlurilor de stat…Ne gândim ok, atragem bani, dar unde putem să plasăm acești bani? În credite, în titluri, în tranzacții interbancare.
.
.
? Toate băncile au cam aceleași preocupări, iar opțiunile sunt destul de limitate.
Rep: Într-o discuție recentă, spuneați că 2023 a fost cel mai prost an post-pandemic și că 2024 va fi cel în care vom vedea o oarecare relansare.
Puteți detalia?Ionuț Lianu: 2023 a avut cea mai slabă dinamică a PIB-ului în raport cu 2022 si 2021.
În sensul acesta, a fost cel mai prost an post-pandemic.
Pe de altă parte, dacă ne uităm în structura PIB, lucrurile sunt amestecate.
Adică, am văzut un an slab pentru tot ce înseamnă industrie, un an bun pentru infrastructură (și care ne așteptăm să continue în aceeași notă) și un an mai slab în ceea ce privește consumul privat.
Evident că un consum mai slab poate fi corelat cu faptul că au crescut prețurile la energie – deci într-o primă fază puterea de cumpărare a scăzut, au crescut și dobânzile, deci combinația aceasta de factori a dus la o scădere a puterii de cumpărare.
Pentru 2024 vedem o atenuare a efectelor de primă rundă și o creștere a salariilor reale, ceea ce înseamnă o putere de cumpărare mai bună.
Ne așteptăm așadar la o revenire a consumului în 2024.
Industria probabil că va rămâne într-o zonă negativă, dar aici sunt puține lucruri de făcut de către noi pe plan local, pentru că industria este foarte mult corelată cu ceea ce se întâmplă în zona euro, respectiv Germania.
Iar recesiunea de acolo antrenează efecte pe întreg continentul și nici celelalte țări din zona euro nu o duc mult mai bine.
În 2024, creșterea va veni din continuarea proiectelor de infrastructură și din fondurile europene care vor intra în țară.
Și cred că trebuie să punem un foarte mare accent pe tot ce înseamnă PNRR pentru că reprezintă o investiție directă în economia româneasca.
Iar finanțarea economiei reale și a antreprenorilor români este parte importantă a strategiei CEC Bank.
Rep: Creșterile salariale real pozitive de care vorbeați nu riscă să alimenteze inflația sau să încetinească ritmul de scădere și mai tare? Ionuț Lianu: E un echilibru delicat aici.
Pe de o parte, o creștere a salariilor chiar și peste inflație, dar corelat cu productivitatea înseamnă de fapt ceva foarte bun pentru PIB, pentru că puterea de cumpărare crește.
Apoi, sunt antrenate astfel investiții.
Rep: Bine, dar la noi s-a rupt corelarea dintre creșterea salarială și productivitate….
Ionuț Lianu: E de văzut pe ce traiectorie ne așezăm, pentru că există decalaje în timp.
Ce vreau să spun este că acele creșteri de prețuri la energie și apoi la mâncare au fost destul de bruște în prima fază, iar reacția salariilor n-a fost imediată.
S-a pierdut acolo putere de cumpărare, adică există un decalaj în timp între creșterea prețurilor, a salariilor și a productivității.
Rămâne de văzut cum ne așezăm pe termen mediu.
Și aici cred că se aplică foarte mult dictonul „Est modus in rebus (lat.
„Există o măsură în toate”, din Horațiu -Satire, cartea I, satira I, versul 106 n.
red).
Adică dacă aceste creșteri de salarii sunt corelate cu productivitatea, ele chiar pot avea un un efect pozitiv și antrenant asupra economiei și asupra bunăstării.
Rep: Problema e să nu fie corelate doar cu cliclul electoral.
Cum vedeți complicatul an electoral în care ne aflăm?Ionuț Lianu: Toată lumea înțelege că în cicluri electorale nu poți să te apuci să faci lucruri foarte îndrăznețe pe zona fiscală.
Iar asta e un motiv în plus pentru care 2024 probabil va arăta bine.
Problema e cum aterizăm după 2024, ce fel, pe ce fel de traiectorii vom orbita după 2024? Ar trebui să ne intereseze cum ar putea arăta cifrele macroeconomice.
Din punctul acesta de vedere, trebuie spus în primul rând că anul 2024 este un an electoral în foarte multe țări, că mizele sunt peste tot mari și că probabil – ca în orice an electoral – și că cel mai probabil, politicile fiscale vor fi relativ relaxate.
Întrebarea este mai degrabă despre anii următori celui electoral pentru că, în funcție de rezultatele economice din 2024 vom înțelege mai bine care ar fi scenariile pentru anii următori.
Probabil că mai spre finalul anului 2024 vom putea avea o imagine mai bună despre cum vor arăta anii următori.
Deocamdată, ce vedem este că 2024 din punct de vedere economic, pare să se anunțe un an bun.
Asta cu condiția să nu existe turbulențe, adică alte războaie sau alte situații care pot duce la creșteri exagerate de prețuri, cum ar fi cele ale petrolului.
Vedem ce se întâmplă acum în Marea Roșie.
Dar e greu să ne facem scenarii pe astfel de variabile.
Deocamdată, la cum a început până acum anul, se anunță un an bun.
De asemenea, speranța mea este că vom vedea și pe partea de venituri fiscale niște îmbunătățiri.
Adică, dacă mă uit la ce s-a întâmplat în celelalte țări din Europa de Est, care la un moment dat au reușit să colecteze mai bine Polonia, Bulgaria șamd.
De aceea nu ar trebui să existe o corecție semnificativă a taxării sau în zona impozitelor, dacă îmbunătățim colectarea.
Rep: Toată lumea vorbește acum de tranziția verde.
În banking se pune tot mai mare accent pe creditele verzi.
Nu e această mișcare agresivă spre verde o „bulă” care se va sparge? Întreb asta pentru că Banca Mondială a atras atenția că va veni la pachet cu costuri ridicate, cu inflație și șomaj.
.
.
Ionuț Lianu: Noi vedem tranziția verde ca fiind absolut necesară și încercăm să ne implicăm cât de mult și cât de serios putem.
Nu cred că mai este multă lume în momentul de față care să conteste efectele nefaste pe care omenirea a ajuns să le aibă asupra mediului.
Cumva, trebuie să corectăm aceste efecte.
De aici pornim, așadar: că e ceva absolut necesar și că vrem să ne implicăm cât putem de mult.
Iar cu cât economia și jucătorii din economie vor avea ca obiectiv să fie mai „green”, cu atât CEC Bank va finanța mai mult pe acest segment.
Pe de altă parte, lucrurile se diversifică foarte mult în momentul în care se discută despre CUM facem această tranziție verde și ritmul în care o facem.
Foarte mult din tot ce se vehiculează în materie de proiecte verzi au legătură în special cu zona de Real Estate – mă refer la construcția de locuințe eficiente energetic sau că se finanțează mașini electrice, dar lucrurile pot merge pe căi foarte diverse.
Și aici ne uităm, de exemplu, la ce încearcă Uniunea Europeană să sprijine prin proiectele de profil adresate pieței energiei.
Ei încearcă în primul rând să îmbunătățească infrastructura energetică, interconectarea între sistemele energetice, lucru care ar permite o alocare mult mai rapidă și mai eficientă și o balansare a capacităților de producție în domeniul energetic.
Dacă ne uităm la România, noi putem să instalăm în continuare capacități de producție a energiei solare sau eoliene, dar dacă asta nu vine la pachet cu o creștere a capacității de transport a curentului electric sau dacă nu vine la pachet cu un mare consumator în regiunea în care se află noile capacități, atunci este mult mai greu de susținut economic, mult mai ineficient.
După aceea ne uităm la tipurile de energie care sunt mai puțin acceptabile din punct de vedere al amprentei de carbon a fiecărui tip de combustibil, de exemplu.
E evident că în ceea ce privește cărbunele, el produce cele mai mari emisii de dioxid de carbon.
Dar, pe de altă parte, ceea ce vedem este că toată lumea fugind de cărbune, acesta a devenit foarte ieftin pentru consumatorul de rând.
Probabil că dacă tranziția va duce la ceva mult mai scump va fi un impact destul de redus.
Gazul natural iarăși e interesant din punct de vedere al tranziției și vedem din ce în ce mai mult că discuția despre „green” se mută la despre cum să facem tranziția.
Gazul natural este un caz interesant, pentru că da, arderea gazului generează emisii de dioxid de carbon…Dar pe de altă parte, gazul natural poate fi folosit pentru echilibrarea sistemelor energetice, pentru că o centrală pe gaz poate fi pornită și oprită relativ ușor și atunci merge foarte bine în combinație cu vânt și cu solar.
Ne uităm apoi la energia nucleară, despre care discuțiile au revenit iar pe agenda, așa cum se discută și despre tehnologii noi, cum ar fi hidrogenul, pentru care există o preocupare și în Uniunea Europeană și în SUA.
Deci sunt foarte multe căi prin care se poate susține această tranziție, care este absolut necesară, căi care au câteva elemente comune care ar ajuta la o tranziție mai ușoară, cum ar fi consolidarea și interconectarea în Europa a rețelelor energetice.
Probabil că, la fel ca orice tranziție, și aceasta va veni cu niște costuri, dar trebuie să ne uităm și la costul cel mare, adică la încălzirea globală, care înseamnă afectarea a milioane de oameni și mai înseamnă de fapt ruperea unor echilibre în natură.
Rep: Da, apropo de energie, voi cum vedeți prețurile la energie în 2024? Ionuț Lianu: Noi ne-am uitat foarte mult la ce s-a întâmplat la prețul gazului în Europa, adică ne uităm la bursa din Olanda…Mai mult, au început să pătrundă gaze lichefiate din Orientul Mijlociu si din SUA, gaze lichefiate care să înlocuiască gazul rusesc.
De ce ne uităm la gaz? Pentru că toată această creștere de prețuri la energie din Europa – și din România de fapt – nu a fost urmare a creșterii costurilor de producție pentru că n-a crescut costul nici pentru energia eoliană, nici pentru energia solară, nici pentru hidro, nici pentru nuclear…Pentru multe chiar a scăzut costul de producție.
Doar că prețurile la energie au crescut din cauza gazului, pentru că gazul avea suficient de multă pondere în piața de electricitate din Europa încât să nu poți fără el.
Iar mecanismul prin care se stabilește prețul energiei este la resursa care închide complet cererea și această resursă era gazul.
Prețul la gaz a crescut, iar faptul că a antrenat și prețul la energie electrică se datorează mecanismului de formare a prețurilor în zona euro și cred că asta a avut un impact destul de neplăcut asupra consumatorilor, antrenând ulterior și alte creșteri de prețuri.
Dacă ne uităm acum la prețul gazului, vedem că la bursa din Amsterdam este la nivelele dinainte de începerea războiului din Ucraina.
Și asta pentru că contractarea de gaze naturale prin terminalele de gaz lichefiat LNG a fost mai rapidă decât se estima inițial.
Plus că Europa a reușit să găsească mai repede surse alternative și să optimizeze consumul, astfel încât acum, în plină iarnă cu -10 °C afară, prețul la gaz nu dă niciun semn că va crește.
Dimpotrivă, vedem încă cantități mari care se acumulează în Europa sau care se pot acumula în Europa în următoarele luni și atunci nu mai există nicio presiune.
Revenind la prețul la energie, de principiu, cred că va avea un impact deflaționist, la fel ca și în 2023.
De fapt și singurul lucru care poate schimba această situație este un război în regiune sau în Orientul Mijlociu, care să pună presiune asupra petrolului.
Rep: Trăim fenomenul de de-globalizare sau e doar o percepție falsă? Ce ar însemna asta pentru Europa și pentru România din punct de vedere economic?Ionuț Lianu: Pe scurt și într-o primă fază, răspunsul e da.
Vedem consolidarea unor regiuni, alianțe, în interiorul cărora statele să își asigure totul, de la resurse și materii prime până la tehnologii.
Pe de altă parte, nu vedem foarte mult din ceea ce ar fi putut să se întâmple, de exemplu o reindustrializare a Europei.
Da, sunt câteva proiecte pe industrii cheie: industria auto, industria microcipurilor, unde sunt niște separări clare între SUA, plus Europa (Vestul) și China și câteva alte țări din Asia.
Dar pe de altă parte, dacă ne uităm la industrii de bază, cum ar fi industria metalelor – producătorii de fier, de aluminiu, de pildă- acolo în continuare vedem o globalizare.
Cred de asemenea că va fi destul de greu de armonizat o globalizare a produselor de bază și o separare a liniilor tehnologice.
