Tineri reținuți de polițiștii clujeni, după ce au furat combustibil dintr-un camion

Spread the love

 Conform reprezentanților IPJ Cluj, la data de 24 ianuarie a.

c.

polițiștii din cadrul Secției de Poliție 8 Rurală Huedin au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirea infracțiunii de furt.

 „În perioada 27 decembrie 2023- 11 ianuarie a.

c.

, ar fi sustras din rezervorul unui autocamion, parcat pe un drum forestier din proximitatea localității Lunca Vișagului, cantitatea de aproximativ 150 de litri de  combustibil, precum și doi acumulatori electrici.

În cauză au fost demarate cercetări în vederea identificării și depistării persoanelor bănuite, iar la data de 24 ianuarie a.

c.

polițiștii au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele celor trei tineri”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

 Ulterior, doi dintre aceștia au fost plasați sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns