„Cu privire la imaginile apărute în spațiul public din data de 24 ianuarie a.
c.
, în care au fost surprinse două persoane, iar una dintre ele chiar în timp ce inscripționa desene de tip graffiti pe o clădire din Cluj-Napoca, polițiștii au demarat cercetări pentru identificarea acestora și pentru luarea măsurilor legale.
Astfel, cu sprijinul Direcției Generale Poliție Locală Cluj-Napoca, la data de 25 ianuarie a.
c.
au fost identificate persoanele în cauză, fiind vorba de doi tineri de 20 și 23 de ani.
Polițiștii Secției 1 Poliție Cluj-Napoca au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro