SUA au avertizat Iranul despre pericolul unui atac terorist înaintea atentatului de la Kerman (oficial american)

Spread the love

Statele Unite au avertizat în secret Iranul cu privire la ameninţarea unui atac terorist înainte de dublul atentat ce a avut loc la începutul lunii ianuarie la Kerman, a declarat un oficial american pentru agenția AFP, citată de News.

ro.

Înaintea acestui atac, guvernul american „a furnizat Iranului un avertisment, în privat, cu privire la ameninţarea teroristă dinăuntrul frontierelor iraniene”, a declarat pentru AFP oficialul, sub condiția anonimității din cauza naturii sensibile a dosarului.

El nu a oferit însă informații cu privire la momentul când a fost transmis acest mesaj, pe ce canal de comunicare şi nici de către cine.

Acest dublu atentat sinucigaş a avut loc pe 3 ianuarie la Kerman, în sud-estul Iranului, la o ceremonie de comemorare la mormântul generalului Qassem Soleimani, fostul arhitect comandant al trupelor iraniene Al-Quds și arhitectul operaţiunilor militare iraniene ale Teheranului în Orientul Mijlociu.

Soleimani a fost asasinat în ianuarie 2020 în Irak, într-un atac american cu dronă pe aeroportul din Bagdad.

În total, 94 de persoane au fost ucise în atentatul ce a avut loc la Kerman, inclusiv femei şi copii, potrivit autorităţilor iraniene.

Oficialul american a declarat pentru AFP că avertismentul transmis de Washington Teheranului privind amenințarea unui atentat terorist s-a bazat pe „vechea” politică a guvernelor succesive ale SUA de a alerta alte țări vizate în cazuri de ameninţări de atacuri.

„Noi furnizăm aceste avertismente pentru că nu vrem să vedem vieţi nevinovate pierdute în atacuri teroriste”, a subliniat sursa celor de la AFP.

În pofida presupusului avertisment al Washingtonului, un consilier politic al președintelui iranian Ebrahim Raisi a acuzat Israelul și Statele Unite că se află în spatele dublului atentat.

Acuzațiile lansate în aceeași zi cu comiterea atentatului au fost respinse vehement de SUA și Israel iar a doua zi el a fost revendicat de Statul Islamic (ISIS).

Statele Unite, care nu mențin relaţii diplomatice cu Iranul, acuză Teheranul de susţinerea terorismului în lume prin intermediul unor grupări care-i sunt apropiate, precum mişcările islamiste Hamas şi Hezbollah sau rebelii Houthi din Yemen şi grupări armate pro-iraniene din Irak.

Lasă un răspuns