Primar din Buzău reținut după ce ar fi cumpărat din bani publici o centrală termică pe care ar fi instalat-o la pensiunea lui

Spread the love

Primarul comunei Gura Teghi din judeţul Buzău, Gheorghe Micleru, a fost reţinut, împreună cu alte persoane, într-un dosar în care sunt vizate mai multe infracţiuni, între care fals intelectual şi delapidare.

Edilul, care este acuzat că a cumpărat cu bani publici o centrală termică pe care şi-ar fi instalat-o la pensiunea sa, mai are o condamnare la închisoare într-un dosar de proxenetism.

Primarul a fost reținut în urma unor percheziţii care s-au desfăşurat joi atât la sediul Primăriei, cât şi la locuinţa primarului şi la o pensiune pe care o deţine, scrie News.

ro.

Conform unor surse apropiate anchetei, primarul din Gura Teghii ar fi folosit la muncă în interes personal mai mulţi angajaţi din Primărie, o altă faptă pentru care ar fi cercetat fiind legată de achiziţionarea unei centrale termice din bani publici pe care şi-ar fi instalat-o la pensiunea pe care o deţine.

Atât Micleru, cât şi alţi suspecţi au fost reţinuţi joi seară pentru 24 de ore, urmând ca vineri instanţa să decidă dacă se impune arestarea lor preventivă sau va fi dispusă o altă măsură.

Gheorghe Micleru a fost ales primar al comunei Gura Teghii în 2020 din partea PMP, fiind unul dintre cei 5 primari ai formaţiunii condusă la acea vreme de Adrian Mocanu, actual preşedinte al PNL Buzău.

Primarul Gheorghe Micleru nu este pentru prima dată în faţa anchetatorilor.

El are o condamnare la închisoare într-un dosar de proxenetism.

(Foto: Dreamstime.

com)

Lasă un răspuns