Jannik Sinner spune cum l-a învins pe Novak Djokovic la Australian Open 2024: „Am învățat multe de la el”

Spread the love

Jannik Sinner i-a administrat lui Novak Djokovic prima înfrângere după șase ani la Australian Open și s-a calificat în prima finală de Grand Slam din carieră.

La finalul partidei de pe Rod Laver Arena, italianul a oferit o primă reacție chiar pe teren.

>> Novak Djokovic, învins după șase ani la Australian Open – Victoria carierei pentru Jannik SinnerJannik s-a impus după trei ore și 25 de minute de joc, scor 6-1, 6-2, (6)6-7, 6-3.

Elevul lui Darren Cahill a vorbit despre strategia utilizată, sfaturile primite chiar de la Djokovic, dar și despre următorul său adversar.

„Nu știu, întrebați-l pe el (ce este special la jocul său – n.

r.

).

Jucăm destul de similar, vreau să returnez cât mai multe mingi în teren, am încercat să îl țin sub presiune constant, să îl plimb pe teren.

A fost foarte dificil.

Am început foarte bine, am simțit că el nu se simte prea bine pe teren, am încercat să-l țin sub presiune, am avut mingea de meci ratată și am încercat să mă resetez repede ca să fiu bine pentru setul următor.

Atmosfera a fost extraordinară, o plăcere să joc în fața voastră.

Abia așteptam această confruntare, totdeauna e o plăcere să ai în fața tu un jucător de la care ai ce să înveți.

Am pierdut anul trecut în semifinalele de la Wimbledon.

Este parte din proces, mă bucur să învăț și să împărtășesc asta cu voi și cu echipa mea.

Am învățat multe de la el.

După meci (la Wimbledon 2023 – n.

r.

), Djokovic mi-a spus să mișc mai mult mingea în teren, să fiu mai imprevizibil, serviciul l-am îmbunățătit foarte mult în ultimul timp.

Da, minunat (că va juca prima sa finală de Grand Slam – n.

r.

).

Nu știu ce să spun cu adevărat.

Am început cu câteva meciuri demonstrative, încercând să vin aici cât se poate de pregătit.

Încrederea de la sfârșitul anului trecut a păstrat cu siguranță convingerea că pot juca cu cei mai buni jucători din lume.

Sunt foarte fericit că pot juca duminică prima mea finală.

Să vedem cum merge.

Dar sunt foarte fericit.

Vin aici cu zâmbet și voi da tot ce pot.

Voi urmări cu siguranță (semifinala dintre Zverev și Medvedev – n.

r.

).

După cum am spus, sunt un mare fan al tenisului.

Îmi place să-l privesc.

Sunt un pic mai relaxat acum.

Sunt jucători atât de incredibili.

S-au întâlnit deja de atâtea ori.

Va fi interesant.

Sascha a revenit și joacă 100%.

O face grozav.

Și, de asemenea, Daniil.

Sper că va fi un meci grozav.

Vom vedea ce urmează duminică.

Familia mea este acasă și acolo va rămâne.

Este ora 08:15 în Europa, așa că le spun bună dimineața.

Nu doar familiei, ci tuturor celor care îmi sunt aproape, fanilor italieni.

Încercăm să dăm tot ce avem mai bun, avem și băieții din finala de dublu, (Simone) Bolelli și (Andrea) Vavassori, așa că apreciem sprijinul primit de acasă, dar și cel din tribune” – Jannik Sinner, la interviul de pe teren.

>> Novak Djokovic, șocat după înfrângerea cu Jannik Sinner: „Unul dintre cele mai slabe meciuri din cariera mea”De știut:Ași: 9-7Duble greșeli: 1-4Puncte câștigate cu primul serviciu: 53/64 (83%) – 53/79 (67%)Puncte câștigase cu al doilea serviciu: 29/46 (63%) – 17/37 (46%)Mingi de break salvate: 0/0 – 6/11Lovituri câștigătoare: 31-32Erori neforțate: 28-54Puncte câștigate la fileu: 15/18 (83%) – 18/23 (78%)Total puncte câștigate: 128-98Durată meci: 3 ore și 25 de minute.

Turul I: 6-4, 7-5, 6-3 vs Botic van de Zandschulp (59 ATP)Turul II: 6-2, 6-2, 6-2 vs Jesper De Jong (161 ATP)Turul III: 6-0, 6-1, 6-3 vs Sebastian Baez (29 ATP)Optimi: 6-4, 7-5, 6-3 vs Karen Khachanov (15 ATP)Sferturi: 6-4, 7-6(5), 6-3 vs Andrey Rublev (5 ATP)Semifinale: 6-1, 6-2, (6)6-7, 6-3 vs Novak Djokovic (1 ATP).

Lasă un răspuns