Preşedintele rus Vladimir Putin a susținut vineri că avionul militar rusesc de transport Iliuşin Il-76 prăbuşit miercuri în regiunea rusă de graniţă Belgorod a fost doborât de antiaeriana ucraineană şi că autorităţile de la Kiev ştiau că la bordul aeronavei se aflau prizonieri de război ucraineni.
„Nu ştiu dacă au făcut-o deliberat sau dintr-o eroare pentru că nu au gândit bine lucrurile.
Dar este evident că au făcut-o”, a spus Putin la o întâlnire la Sankt Petersburg cu studenţi ruşi care participă la campania militară rusă contra Ucrainei, relatează EFE și Reuters, citate de Agerpres.
„Direcţia principală de informaţii a armatei ucrainene ştia că (avionul) transporta militari, 65 din cei 190 stabiliţi” pentru un schimb de prizonieri, a continuat Putin.
El a mai menţionat că înaintea prăbuşirii avionului armata rusă a „detectat lansarea a două rachete din teritoriul controlat de regimul de la Kiev” şi urmează că anchetatorii ruşi să stabilească în zilele următoare cu ce tip de rachetă antiaeriană a fost doborât avionul.
Putin a exclus posibilitatea ca avionul să fi fost doborât din greşeală de antiaeriana rusă.
„Sistemele noastre de apărare antiaeriană prin definiţie nu pot doborî un avion de-al nostru.
Sunt prevăzute cu un sistem „amic-inamic” şi indiferent de câte ori operatorul apasă butonul, sistemele noastre de rachete antiaeriene nu funcţionează”, a explicat preşedintele rus.
Potrivit Moscovei, la bordul avionului se aflau 74 de persoane, dintre care 65 de prizonieri de război ucraineni care urmau să fie predaţi Ucrainei în cadrul unui nou schimb de prizonieri, şase membri ai echipajului şi trei însoţitori.
Moscova mai susţine că a atenţionat Kievul înainte ca avionul să intre în zona unde a fost doborât.
Potrivit preşedintelui Comisiei de Apărare din Duma de Stat a Rusiei, serviciul militar de informaţii ucrainean a confirmat primirea atenţionării.
Kievul neagă acest lucru şi cere o investigaţie internaţională şi acces la locul prăbuşirii avionului pe teritoriul rus, susţinând în plus că avionul ar fi transportat arme şi nu prizonieri ucraineni.
____