Criza agricolă din UE, un „obstacol” în calea acordului comercial cu Mercosur

Spread the love

Criza care zguduie sectorul agricol din Europa ar putea constitui un ”obstacol” în calea încheierii unui acord comercial între UE și Mercosur, a avertizat joi șeful diplomației europene Josep Borrell, potrivit AFP.

„Trebuie să vedem dacă actuala criză din agricultura europeană nu reprezintă un alt obstacol pe drumul către un acord între cele două puteri comerciale”, a declarat Borrell în fața parlamentarilor europeni și sud-americani.

După douăzeci de ani de negocieri, „mingea este acum în terenul Europei.

Depinde de noi să spunem dacă dorim sau nu acest acord”, a subliniat el în cadrul unei reuniuni la Parlamentul European de la Bruxelles.

Pentru liderul european, dorința țărilor din America Latină de a semna acest acord nu a fost niciodată atât de puternică.

Reuniți miercuri în Paraguay, miniștrii de externe din Mercosur, din care fac parte Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay și Bolivia, au confirmat că doresc ca acest acord să fie încheiat cât mai curând posibil.

Agricultura europeană, în special în Franța și în Germania, este agitată de câteva zile, iar această situație pune în pericol șansele de încheiere a unui acord, care este considerat negativ de o mare parte a lumii agricole, în special în Franța.

Opoziția de stânga din Franța a cerut săptămâna aceasta președintelui francez Emmanuel Macron să spună un ”nu clar” acordului cu Mercosur, ca răspuns la furia agricultorilor.

Un tratat a fost semnat în 2019, după douăzeci de ani de negocieri complexe, dar încă nu a fost finalizat.

Tensiunile s-au reaprins anul trecut, când europenii au prezentat noi cerințe în materie de respectare a mediului (combaterea defrișărilor, în special), însoțite de sancțiuni în caz de nerespectare.

foto: Bowie15 | Dreamstime.

com

Lasă un răspuns