CFR Cluj l-a prezentat miercuri pe Adrian Mutu ca noul antrenor principal, dar ardelenii au mai anunțat o decizie importantă.
Cei mai titrați jucători vor continua încă un an în Gruia.
Înfrângerea surprinzătoare în fața ultimei clasate FC Botoșani, a dus la schimbarea antrenorului la CFR Cluj, Andrea Mandorlini lăsându-i locul lui Adrian Mutu.
De decizie au beneficiat și cei doi veterani ai ardelenilor, Ciprian Deac și Mario Camora, care evoluaseră mai puțin în mandatul tehnicianului italian.
La două zile după prezentarea lui Mutu, CFR Cluj a anunțat că le-a prelungit contractele celor doi pentru încă un an, printr-un clip video emoționant.
„Au muncit, în fiecare zi, cu aceeași determinare.
Ne-au adus bucuria pe chipuri în sute de momente, pavând drumul echipei spre succes.
Ne-au arătat, în ciuda oricărui moment nefericit, că sunt luptători veritabili, adevărate modele pentru noi toți.
Parcursul lor nu se oprește aici! Veteranii noștri, Mario Camora și Cipri Deac rămân în Gruia pentru cel puțin încă un sezon să demonstreze, în continuare, de ce sunt capabili.
Pentru echipă, pentru culori, pentru voi! Mult succes, băieți! CFR Cluj are nevoie de spiritul vostru de învingători” – au anunțat ardelenii pe rețelele de socializare.
În vârstă de 37 de ani, Deac a petrecut 13 sezoane în Gruia, având în palmares șapte titluri, două Cupe și patru Supercupe.
La rândul său, Camora se poate lăuda cu șase titluri, o Cupă și două Supercupe cucerite alături de CFR Cluj.