Erdogan a semnat ratificarea aderării Suediei la NATO / Ungaria lui Viktor Orban, ultima țară în calea intrării țării nordice în alianță

Spread the love

Președintele turc Tayyip Erdogan a semnat joi ratificarea de către parlament a aderării Suediei la NATO, arată în jurnalul oficial al președinției, marcând ultimul pas în aprobarea de către Ankara a intrării Stockholmului în alianță, relatează Reuters.

„Salutăm aprobarea de către Turcia a ratificării aderării Suediei la NATO.

Prin aceasta, a fost atinsă o piatră de hotar cheie în calea Suediei către aderarea la NATO”, a scris premierul Suediei, Ulf Kristersson, pe rețeaua de socializare X.

Parlamentul a ratificat marți cererea de aderare a Suediei la NATO, depășind un obstacol major în calea extinderii alianței militare occidentale după 20 de luni de întârziere.

Ungaria rămâne singurul aliat care încă nu a ratificat aderarea națiunii nordice la alianță.

Asta, după ce solicitarea Suediei de a intra în NATO a fost trimisă de președintele Recep Tayyip Erdogan legislativului turc în luna octombrie a anului trecut.

Reamintim că atunci când Suedia și Finlanda au cerut să adere la NATO în 2022, Turcia i-a surprins pe unii membri ai alianței, ridicând obiecții pe motiv că cele două țări ar proteja grupuri pe care Ankara le consideră teroriste.

Turcia a aprobat aderarea Finlandei în martie anul trecut, dar, împreună cu Ungaria, a lăsat Suedia să aștepte.

Ankara a cerut Stockholmului să își înăsprească poziția față de membrii locali ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care Uniunea Europeană și Statele Unite îl consideră, de asemenea, un grup terorist.

Ca răspuns, Suedia a introdus un nou proiect de lege antiteroristă.

Presiunea din partea SUA și a UE este în creștere asupra Ungariei pentru a-și exprima votul final necesar pentru a permite Suediei să se alăture NATO, însă oamenii din jurul premierului Viktor Orban nu par să se grăbească.

Președintele parlamentului ungar a declarat joi că nu există nicio urgență în ceea ce privește ratificarea aderării Suediei la NATO, după ce Ungaria a rămas singura țară din alianță care nu a făcut acest lucru, deși premierul ungar Viktor Orban a declarat miercuri că îi va îndemna pe legiuitorii de la Budapesta să ratifice aderarea Suediei cu prima ocazie posibilă în condițiile în care parlamentul de la Budapesta nu este acum în sesiune.

Premierul suedez Ulf Kristersson a declarat joi că este pregătit să se întâlnească cu omologul său ungar Viktor Orban la Budapesta, ca răspuns la invitația acestuia de a discuta despre aderarea Suediei la NATO, deși inițial a răspuns cu răceală invitației, explicând că țara sa nu are „niciun motiv” să negocieze cu Ungaria în prezent.

Lasă un răspuns