Agricultorii afectați de secetă vor putea cere suspendarea ratelor la bănci până la finalul acestui an. Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență

Spread the love

Guvernul a adoptat joi ordonanța de urgență care prevede că producătorii agricoli afectați de secetă care au încheiat contracte de credit și leasing vor putea solicita suspendarea ratelor la bănci, a anunțat joi Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Actul pus în dezbatere de Ministerul Agriculturii vizează posibilitatea amânării ratelor pentru o perioadă de până la 31 decembrie 2024, și a primit avizul BNR, potrivit lui Constantin.

Actul care vizează adoptarea unui moratoriu prin care fermierii cu credite la bănci care au fost afectați de secetă să-și suspende pentru cel mult un an plata ratelor a fost în analiză pe agenda de joi a Guvernului și a fost adoptat după un ultim aviz de la Ministerul de Justiție.

Actul a fost în analiză și pe agenda de săptămâna trecută a Guvernului, dar atunci se aștepta avizul BNR, care între timp a fost acordat, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului.

Obligația de plată a datoriilor restante ale fermierilor acumulate la bănci și/sau societățile de leasing, datorate în anul 2023 către bănci vor putea fi suspendate la cererea debitorului pentru o perioadă de la o lună, până la 12 luni, potrivit unui proiect pus în dezbatere de Ministerul Agriculturii.

Documentul a ajuns vineri și pe masa bancherilor, aceștia urmând să-l analizeze și să transmită eventuale observații.

Producătorii agricoli afectați de seceta pedologică vor putea solicita băncilor suspendarea obligației de plată a creanțelor restante acumulate, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor.

Beneficiarii acestei Ordonanțe de Urgență sunt producătorii agricoli care au încheiat contracte de credit, respectiv leasing cu instituții de credit sau instituții financiare nebancare și pentru care creditorul nu a declarat scadența anticipată, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Totodată, de prevederile acestui act normativ vor beneficia debitorii ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de starea de calamitate naturală în agricultură cauzată de seceta pedologică, sens în care debitorii prezintă creditorilor procesele – verbale de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiate conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului afacerilor interne nr.

97/63/2020.

Sursa foto: Dreamstime.

com

Lasă un răspuns