Editura Spandugino se remarcă nu doar prin acribia cu care îi alege pe autorii publicați, ci și prin calitatea, prin eleganța prezentării produsului numit carte.
Are câteva serii de autor, printre care și una dedicată lingvistei Sanda Golopenția.
A cărei evoluție profesională de excepție a început la București, într-un institut de cercetare (și acolo a fost primită cu greu din cauza unor pretins grave probleme de dosar- era fiica unui intelectual mort în închisorile comuniste), și s-a împlinit după 1980 în Statele Unite.
Între 1981 și 2010, Sanda Golopenția a lucrat la Universitatea Brown, acolo unde astăzi este profesor emerit.
A publicat peste 50 de volume de lingvistică, de semiotică literară, de antropologie, a participat cu comunicări și conferințe, a scris imens.
În mai sus-amintita serie de autor au apărut deja câteva titluri.
Printre care și unul dedicat noilor metode de abordare a teatrului.
În dubla lui calitate de text destinat reprezentării și de spectacol.
Am scris despre el la timpul potrivit.
Iată că în anul 2023, aceeași editură Spandugino republică volumul Viața noastră cea de toate zilele.
Apărut inițial în 2009 la editura Curtea Veche.
Ar fi și prea puțin, și inexact dacă aș afirma că în Viața noastră cea de toate zilele am găsi exclusiv dosarul de securitate sau, mă rog, de urmărire informativă (de acum celebrele DUI) al sociologului Anton Golopenția.
Cartea este, de fapt, așa cum bine sugerează titlul, povestea vieții unei întregi familii în vremuri de teroare.
Adică între anii 1948 și 1950, când Securitatea l-a urmărit pe sociolog, iar rezultatele urmăririi s-au concretizat în note informative depuse zilnic ca și în transcrierea convorbirilor telefonice ale tuturor membrilor familiei Golopenția.
Inclusiv ale, pe atunci, minorilor Sanda și Dan Golopenția.
Necazurilor de toate felurile specifice vremurilor de după Război și de după preluarea forțată a puterii de către comuniști, lipsurilor fără sfârșit, traiului raționalizat, procurării alimentelor de bază pe cartelă, fricii cu care s-au confruntat mai toți românii, li s-au adăugat cele provenite din vina de a fi intelectual.
De suferit a avut nu doar Anton Golopenția care s-a făcut vinovat de acceptarea conducerii Institutului de Statistică după eliminarea din acest post a lui Sabin Manuilă ca și pentru aceea de a-l fi cunoscut pe un anume Betea, devenit indezirabil, asemenea liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu (era vorba despre pregătirea unei fugi din țară) ca și soția sociologului.
Profesoara Ștefania Golopenția care a trăit teroarea încadrărilor.
Partidul putea decide arbitrar dacă va mai asigura catedre profesorilor deveniți indezirabili.
Dacă le va încredința sarcini.
Or, faptul de a nu fi pus să te ocupi de ceva (de pildă, de abonamentele la Scânteia) era semn rău.
Oricând putea interveni comprimarea.
Sociologul Anton Golopenția a fost urmărit vreme de 123 de zile.
O perioadă numai diurn, o alta zi și noapte.
Neștiindu-se vinovat de nimic, deși se simțea indezirabil, cu toate că era conștient că asupra lui se află sabia lui Damocles, Anton Golopenția a trăit, a activat, s-a comportat normal.
Viața lui s-a împărțit între activitatea de la Institut și problemele de familie, iar după concedierea abuzivă între frecventarea Bibliotecii Academiei și viața de familie.
Pare-se că și această normalitate i-a pus pe gânduri pe securiști fiindcă în foarte multe note apare detaliul că cel numit fie A.
G.
fie, mai târziu, Galop a mers normal.
Normal era pentru aceiași securiști ca familia Golopenția să facă eforturi de a-și lua pâinea, aceea de pe cartelă pe care se întâmpla și să nu o găsească, normal era și ca un fost profesor universitar să fi fost nevoit să se recalifice în brutar.
Sanda Golopenția nu s-a mulțumit numau cu pregătirea pentru tipar a ceea ce a găsit în respectivele dosare de urmărire ori din consemnare selectivă a convorbirilor telefonice.
Nu s-a mulțumit nici doar cu întocmirea unor note de subsol.
Textelor Securității le-a adăugat propriile texte.
Adică ample comentarii.
Cel mai frecvent lămuritoare.
Viața noastră cea de toate zilele a devenit astfel, cel puțin în subsidiar, o carte de memorii.
Aflăm astfel că sociologul a fost arestat nu de acasă, ci de la Bibliotecă.
Mai aflăm și că vestea i-a fost adusă Ștefaniei Golopenția de un mesager eliptic.
Că deținutul Anton Golopenția le-a scris membrilor familiei nenumărate scrisori care nu au ajuns niciodată la destinație.
Ele au fost recuperate după 1989.
Mai aflăm și modul în care Ștefania Golopenția a primit cumplita veste a morții soțului.
Și că Ștefania Golopenția a făcut în anii ‘60 demersuri în vederea aflării de detalii ca și pentru reabilitarea celui ucis fără a fi avut nici cea mai mică vină.
Mărturia își sporește portanța si prin faptul că Sanda Golopenția s-a încăpățânat să caute și să găsească și declarațiile date de Anton Golopenția Securității în vremea anchetei.
_ Continua lectura articolului pe Contributors.
ro
