FOTO Piața Spaniei sau neputința administrației locale de a face un oraș pentru oameni

Spread the love

Piața Spaniei, una dintre cele mai interesante piațete din centrul Bucureștiului, este lăsată în paragină de peste 20 ani, fiind doar o parcare neamenajată, plină de gropi, deși potențialul locului este mare, în jur fiind mai multe clădiri monument istoric.

Fântâna arteziană din centru și spațiul verde nici nu se mai văd de mașinile parcate în jur, inclusiv pe trecerea de pietoni.

Asta în contextul în care Parisul, Madridul, Viena, Barcelona, orașe unde ne place să ne plimbăm recuperează spațiul public și îl redau oamenilor.

Piața Spaniei este în administrarea Primăriei Capitalei, municipalitatea a asfaltat trotuarele anul trecut, însă pentru restul spațiului nu are niciun plan, cel puțin deocamdată.

Nici măcar locuri de parcare nu au fost amenajate, așa că parchează fiecare unde poate și cum poate, fiind haos.

„Piața Spaniei este în administrarea Administrației Străzilor Bucuresti, conform H.

C.

G.

M.

B.

nr.

254/23.

11.

2008.

În această toamnă ASB a efectuat lucrări de reparații trotuare în cadrul contractului de reparații, acestea fiind recepționate la terminarea lucrărilor.

Pentru amenajarea Pieței Spaniei sunt necesari mai mulți pași (elaborare SF, aprobare indicatori tehnico-economici, proiect tehnic, etc), iar în funcție de bugetul alocat ASB, se va studia oportunitatea amenajării acestei locații”, se arată în răspunsul dat de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.

ro.

Am solicitat și Primăriei Sectorului 2 informații, dacă are în plan să amenajeze spațiul public, deoarece instituția amenajează mai multe piațete din zona centrală, însă nu am primit răspuns.

Piața Spaniei este un loc special datoritită frumuseții clădirilor din jur, dar și a faptului că este un refugiu în raport cu bd.

Dacia, un bulevard aglomerat, cu trafic intens.

Samuel Stancu spune că problema Pieței Spaniei trebuie rezolvată urgent, însă este nevoie de o abordare integrată.

Acesta spune că tendința orașelor din Europa este de a trece din vechea paradigmă a mobilității, cea dominată de planificarea orașelor pentru automobil, la noua paradigmă, cea care pune omul și deplasările nemotorizate în centrul atenției.

„Multe capitale europene dețin, pe lângă planurile de pietonizare/pietonalizare, și planuri ce includ intervenții de reorganizare a piețelor și piațetelor urbane.

Multe dintre ele deja s-au transformat, cum ar fi Piața Mare din Bruxelles (Grand-Place), Praça do Comércio din Lisabona sau piațetele nou formate din superblock-urile Barcelonei.

În plus, dacă înainte doar arhitecții și urbaniștii erau singurii responsabili pentru cum arătau orașele, acum ia amploare o abordare bazată pe implicarea cetățenilor, unde vocea comunității are un rol important iar nevoile lor devin parte din design-ul propus”, a explicat Samuel Stancu.

Lasă un răspuns