Confiscarea activelor Băncii Centrale a Rusiei de către UE, puţin probabilă

Spread the love

Este puţin probabil ca Uniunea Europenă să confişte activele Băncii Centrale a Rusiei care în prezent sunt îngheţate în Europa, în pofida planurilor statelor puternic industrializate de a discuta legalitatea unei astfel de măsuri la reuniunea liderilor G7 din luna februarie, au declarat pentru agenția Reuters mai mulţi oficiali europeni de rang înalt.

După ce preşedintele rus Vladimir Putin şi-a trimis armata în Ucraina, în luna februarie 2022, SUA şi aliaţii săi au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală a Rusiei şi Ministerul de Finanţe din Rusia, blocând în Occident active suverane ruseşti în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari.

Aproximativ 200 de miliarde de dolari din aceste active sunt deţinute în Europa, în principal la casa de compensare Euroclear din Belgia, explică Reuters, citată de Agerpres.

Confiscarea activelor ruseşti şi transferul lor către Ucraina ar reduce presiunile suportate de Occident pentru a finanţa efortul de război al Ucrainei, însă oficialii europeni resping această opţiune ca fiind una prea riscantă din punct de vedere legal.

„Confiscarea capitalului activelor ruseşti nu se va întâmpla.

Nu există un acord cu privire la acest subiect între statele membre UE”, a declarat un oficial de rang înalt din apropierea acestui dosar, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Într-un interviu acordat Reuters, ministrul Afacerilor Externe din Luxemburg, Xavier Bettel, a spus că el este „foarte prudent” cu privire la confiscarea unor active.

„Imaginaţi-vă dacă am decide, la nivel politic, să dăm Ucrainei miliarde şi peste şase luni avem o decizie în justiţie prin care ni se spune că nu aveam dreptul să le dăm.

Cine va plăti atunci?”, a susţinut el.

Oficialii europeni sunt îngrijoraţi atât cu privire la legalitatea unei astfel de confiscări fără precedent de active suverane, cât şi cu privire la potenţialele consecinţe pentru moneda euro, în condiţiile în care investitorii ar putea renunţa la activele în euro de teamă că şi banii lor ar putea fi confiscaţi într-o zi.

În plus, Moscova a promis că va reacţiona prin confiscarea activelor occidentale din Rusia, care, potrivit unor calcule, ar avea o valoare de 288 de miliarde de dolari.

Ministrul belgian al Finanţelor, Vincent van Peteghem, a cărui ţară asigură preşedinţia UE până în luna iulie, este foarte reticent la posibilitatea confiscării activelor ruseşti.

„Trebuie să fim foarte prudenţi cu această propunere.

Cred că este important ca ceea ce propunem să fie solid din punct de vedere legal şi ar trebui să evităm orice impact asupra stabilităţii financiare”, a afirmat van Peteghem.

Oficialii europeni citaţi de Reuters subliniază că Euroclear are active „substanţiale” în Rusia, care ar putea fi confiscate de Moscova, ceea ce ar pune în pericol stabilitatea financiară a casei de compensare, cu consecinţe majore.

„UE nu va putea salva de la faliment Euroclear.

Aceasta gestionează mii de miliarde şi falimentul său ar fi mai important decât bugetul UE.

Trebuie să punem în balanţă riscurile şi profitul”, a precizat un oficial european citat de Reuters.

În loc să confişte activele ruseşti, este posibil ca guvernele UE să susţină o propunere formulată de Comisia Europeană în luna decembrie, conform căreia vor fi preluate doar profiturile generate de activele ruseşti îngheţate, lăsând principalul intact.

Potrivit oficialilor, această opţiune ar genera aproximativ 15-17 miliarde de euro pe parcusul a patru ani, bani ce ar putea fi transferaţi Ucrainei.

____

Lasă un răspuns