Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile centrale şi locale, organizează, miercuri, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, scrie News.
ro.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu vor lua parte la evenimentele din Bucureşti, organizate în Parcul ”Carol I”, în timp ce preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă şi liderii principalelor partide de opoziţie se vor afla la Iaşi.
Potrivit Ministerului Apărării, în Bucureşti, la ora 10.
00, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei Române.
Tot în Capitală, de la ora 12.
00, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Statului Major al Forţelor Terestre şi Diviziei 2 Infanterie ”Getica”, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.
La acest eveniment sunt aşteptaţi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu, ambii având programate discursuri.
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă va fi prezent la evenimentele care vor avea loc la Iaşi, unde sunt aşteptaţi liderul USR Cătălin Drulă, cel al PMP, Eugen Tomac, preşedintele formaţiunii Forţa Dreptei, Ludovic Orban.
Liderul AUR George Simion, se va afla şi el la Iaşi, anunţând şi organizarea unui marş de Ziua Unirii.
Peste 330 de militari vor defila în centrul municipiului Iaşi, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, parada urmând să includă, în funcţie de condiţiile meteo, şi un survol al elicopterelor militare.
În cadrul ceremoniei militare vor participa militari şi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, de la Brigada 15 Mecanizată, Batalionul 151 Infanterie, Batalionul 53 Comando ”Smaranda Brăescu” Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, Colegiul Liceal Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc şi Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi ”Petru Rareş Fălticeni”.
În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iaşi domnitor al Moldovei, este ziua în care s-au împlinit aspiraţiile naţionale ale revoluţionarilor de la 1848, care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept ”cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg idealul naţional”.