Al doilea favorit, eliminat de la Australian Open 2024 – Tabloul semifinalelor masculine

Spread the love

Carlos Alcaraz, al doilea favorit, a părăsit Australian Open 2024 în sferturi, ibericul cedând destul de clar meciul cu Alexander Zverev (cap de serie șase).

Germanul s-a impus în patru seturi, scor 6-1, 6-3, 6-7(2), 6-4, după un meci de trei ore și 5 minute.

>> Premieră în tenis: Va fi lider mondial la 43 de ani Începutul de meci a fost unul surprinzător de slab pentru iberic: a cedat manșa clar, scor 1-6, după doar 29 de minute.

Din păcate pentru fanii spaniolului, meciul a continuat în aceleași coordonate.

Zverev (26 de ani, locul 6 ATP) a fost aproape de neatins cu serviciul (a fost nevoit să salveze două mingi de break la 3-2 pentru Alcaraz în setul al doilea, dar cam atât în mare parte din primele trei manșe), iar cu backhandul a fost imperial (în special în duelurile de rever în cross).

De asemenea, neamțul a dominat cu forehandul în multe momente, iar surprinzător a fost mai bun chiar și în duelurile intense de pe baseline.

De cealaltă parte, Alcaraz (20 de ani, locul 2 ATP) a avut o zi cenușie.

A ratat extrem de mult (atât cu reverul, cât și cu dreapta), a jucat rar cu primul serviciu, a fost neinspirat în majoritatea momentelor importante și a părut că a fost dominat mental de adversarul său.

Senzația a fost aceea că spaniolul a fost mereu cu cel puțin un pas în urma lui Zverev (preț de aproape trei seturi), cu toate că a încercat din răsputeri să întoarcă soarta partidei în favoarea sa.

A fost un meci care a avut un afiș fantastic, dar care a curs într-o singură direcție până la scorul de 2-0 la seturi și 5-2 în favoarea lui Alexander.

Gândindu-se poate prea mult la victorie și la cum să închidă meciul, Zverev a scăpat fără să-și dea seama controlul.

De la 5-2 în favoarea sa, Alcaraz a supraviețuit și a egalat la 5.

Mai mult decât atât, ibericul a arătat în tiebreak tenisul pe care fanii tenisului îl așteptau de fapt de la el: defensivă ermetică, unghiuri cu care să-l scoată pe adversar din zona de confort și passing-uri care au ridicat publicul în picioare.

Alcaraz a câștigat, scor 7-2, iar meciul avea parte și un set patru.

Manșa care a urmat a fost una echilibrată, dar Zverev a reușit să facă din nou diferența de la retur la 4-4 (spaniolul a servit modest).

De această dată, germanul nu a mai ratat șansa de a închide meciul de la serviciu (6-4).

Partida de pe Rod Laver Arena a durat trei ore și 5 minute.

Punct spectaculos jucat de Zverev și AlcarazSursa video: EurosportStatistica partidei dintre Zverev și AlcarazAși: 7-6Duble greșeli: 1-2Puncte câștigate cu primul serviciu: 73% – 67%Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 47% – 42%Lovituri câștigătoare: 28 – 39Erori neforțate: 25 – 45Puncte de break câștigate: 70% – 40%Puncte câștigate la fileu: 39% – 30% Total puncte câștigate: 125 – 103 Durată meci: 3h 5 min.

The stars align for Sascha in Melbourne ✨@AlexZverev returns to the AO semifinals and is one step closer to a maiden Grand Slam trophy ✨@wwos • @espn • @eurosport • @wowowtennis pic.

twitter.

com/WLYySu0iYzSemifinalele masculine de la Australian Open 2024 vor avea loc în cursul zilei de vineri, iar meciurile vor putea fi urmărite în direct pe canalele Eurosport.

Novak Djokovic (1) vs Jannik Sinner (4) / 4-2 meciuri directeDaniil Medvedev (3) vs Alexander Zverev (6) / 11-7 meciuri directe.

Second AO semifinal for Sascha ⚡️⚡️ @AlexZverev pic.

twitter.

com/8YoYnCdpio>> Daniil Medvedev, calificare spectaculoasă în semifinalele Australian Open 2024 – Meci maraton de patru ore

Lasă un răspuns