Adrian Mutu este noul antrenor al echipei CFR Cluj, după ce ardelenii s-au despărțit de italianul Andrea Mandorlini, ca urmare a eșecului rușinos cu FC Botoșani, scor 1-0.
CFR Cluj pierde teren in lupta cu FCSB, după ce a suferit un eșec neașteptat pe terenul celor de la FC Botoșani.
Dezamăgit de rezultat, Neluțu Varga, finanțatorul echipei din Gruia, l-a demis pe Andrea Mandorlini, iar multipla campioană a României l-a adus înlocuitor pe Adrian Mutu, cel care a rămas liber de contract după despărțirea de Neftci Baku.
Miercuri, tehnicianul de 45 de ani a fost prezentat oficial la CFR, iar Mutu a transmis și câteva cuvinte pentru suporterii clujeni și nu numai.
„Am început un nou capitol.
O nouă poveste în care determinarea şi devotamentul sunt elemente de bază.
A venit momentul să-mi folosesc toate cunoştinţele acumulate atât ca jucător, cât şi ca tehnician, în slujba celei mai titrate echipe din România în ultimii ani.
Sunt mândru şi onorat că fac parte din această familie.
De astăzi, Gruia va deveni acasă.
Am venit cu gânduri măreţe.
E o onoare să fiu la o echipă atât de titrată aşa cum este CFR Cluj.
Mă bucur că am ajuns până la urmă şi sper să facem lucruri bune împreună.
Eu cred că Liga 1 a crescut în ultimii ani, iar faptul că sunt la CFR acum mă responsabilizează pentru că nu avem prea multe şanse, avem doar una, aceea de a câştiga.
Nu avem alt obiectiv decât acela de a câştiga titlul şi bineînţeles pentru cupele europene.
Alte obiective la acest club, de mulţi ani, nu sunt!Fanilor le promit că o să muncesc mai mult de 100%, o să dau totul.
” – a transmis Adrian Mutu, într-un interviu acordat pentru canalul de YouTube al CFR-ului.
1.
FCSB 47 puncte2.
CFR Cluj 363.
Rapid București 36 4.
Universitatea Craiova 34 5.
Sepsi Sf.
Gheorghe 336.
Farul Constanța 337.
Universitatea Cluj 32 8.
Petrolul Ploiești 30 9.
FC Hermannstadt 29 10.
Oțelul Galați 2711.
U Craiova 1948 2712.
FC Voluntari 2513.
UTA Arad 2414.
Poli Iași 2315.
Dinamo București 1616.
FC Botoșani 15.