Numeroase[i] comunicate și declarații din zona guvernamentală din ultimul timp m-au dus cu gândul din ce în ce mai des la formularea[ii] de mai sus.
Este, cred, important de conștientizat că statisticile pot fi foarte utile, dar pot și distorsiona destul de mult realitatea, mai ales dacă sunt prezentate fără a fi furnizate și elemente de context și dacă nu sunt analizate mai atent.
Baza unor calcule, modul de calcul, perioada de referință și cea cu care se compară, termenii folosiți, definiția legală a acestora (față de sensul intuitiv pentru un om obișnuit neavizat), amestecul de concepte, citarea trunchiată, modul de prezentare a rezultatului statistic etc pot, astfel, duce la percepții destul de diferite față de ce se întâmplă de fapt.
Pentru a ilustra mai bine ce vreau să spun, mă voi referi mai jos la 3 exemple recente (abordate simplificat pentru a surprinde esența, fără a lungi prea mult textul și nici folosi termeni artificial complicați).
Probabil că mai toți românii au auzit afirmația de mai sus în ultimele luni.
Este adevărată doar într-un sens parțial.
Pentru a se înțelege partea care este în neregulă cu ea, este util de avut în vedere următoarele:a.
Inflația arată, în esență, creșterea prețurilor de la un an la altul, raportat la un coș de consum (inclus în IPC – Indexul Prețurilor de Consum) considerat mai relevant pentru populație.
Practic, este vorba de scumpiri ale unor bunuri sau servicii de folosință largă, scumpiri care reduc volumul a ceea ce poate o persoană să mai cumpere într-un an dacă salariul/venitul îi rămâne același cu cel din anul anterior.
b.
Ca o paranteză, inflația nu se întâmplă pur și simplu, cum sugerează numeroase declarații oficiale la noi, ca și cum ar fi vorba de vreo molimă apărută din senin.
Este un fenomen care ține în mare parte de politici guvernamentale ce implică o suplimentare exagerată de bani (masă monetară).
Pe durata raportării lirei sterline la aur, în Marea Britanie nu a fost deloc inflație timp de sute de ani.
Desigur, unele creșteri de prețuri nu se întâmplă din vina statului (cum e cazul energiei importate) și nu toată creșterea de masă monetară se regăsește în inflație (aceasta fiind calculată, după cum menționam mai sus, pe baza unui coș specific de produse, pe când masa monetară totală (M3), include, de exemplu, și banii în depozite la termen).
De asemenea, în economii relativ deschise, cum sunt cele ale țărilor membre UE, volumul de bani disponibil efectiv nu este controlabil cu totul și tot timpul (și diferențele între cantitățile de bani disponibile imediat și cele care sunt blocate în instrumente cu diverse termene contează și ele în practică).
Nicio inflație mai mare nu ar putea avea, însă, loc dacă statul respectiv nu ar fi luat decizii care să o faciliteze conștient, inclusiv prin emiterea unor sume suplimentare mari de bani, deconectat de productivitate și de creșterea reală de bunuri și servicii.
c.
Revenind la problema afirmației de mai sus, rata inflației pentru 2023 este estimată la 10.
7%[iii], ceea ce o face, într-adevăr, mai mică decât cea din 2022 când a fost de 13.
8%[iv].
Este un aspect pozitiv.
Este, însă, parțial înșelător de spus că a scăzut chiar inflația (și nu doar rata ei anuală), pentru că nu este aceeași inflație.
Astfel, inflația fiind calculată ca o evoluție față de anul anterior, o inflație de 10.
7% în 2023 nu înseamnă deloc că a scăzut cea de 13.
8% din 2022 la 10.
7%, ci că la aceea din 2022 s-a adăugat una în 2023, doar că ceva mai mică.
În bună parte, asta înseamnă că s-au tipărit/emis în continuare mulți bani fără acoperire în valoarea adăugată reală și că s-a împrumutat mult.
De altfel, conform datelor BNR[v], cantitatea totală de masă monetară suplimentară în 2023 a fost mai mare decât cea suplimentară din 2022 (doar o parte fiind, însă, relevantă pentru calculul inflației), iar masa totală monetară (M3) a ajuns în 2023 în România la un nivel cu aproximativ 33% mai mare decât cel din 2020.
De asemenea, datoria externă a României a crescut cu aproximativ 50 de miliarde de dolari în ultimii 4 ani.
d.
Mai trebuie înțeles că atunci când se vorbește de o inflație pentru anul 2023 de 10.
7%, ea se raportează la punctul atins anul anterior și în privința bazei de calcul a procentului.
Adică, este de 10.
7% din 113.
8% – deci este, de fapt, de aproximativ 12,18% dacă ne raportăm la același nivel de plecare – cel din 2021 – și nu la cel deja crescut în 2022 de inflația din acel an.
În concluzie la acest punct, în 2023 a scăzut rata inflației (ceea ce este bine), dar nu inflația ca atare, nefiind aceeași inflație.
Costul coșului de consum a continuat să crească destul de mult (semnificativ peste nivelul mediu din zona Euro, de exemplu).
Aceasta s-a întâmplat, în principal, din cauza lipsei reformelor.
Cei câștigați sunt politicieni iresponsabili și, în diverse grade, cei care au supra-beneficiat de creșterea foarte mare a cheltuielilor statului din ultimii ani.
Păgubiți sunt majoritatea românilor.
Și referirile la cifrele de mai sus au fost numeroase în spațiul public în ultimul timp.
Pentru 2022, cifra procentului deficitului bugetar al României de mai sus (de 6.
3%.
.
din PIB) este cea stabilită deja oficial.
Pentru 2023, cifra nu este încă finalizată, dar se estimează larg că deficitul a fost de cel puțin 6%.
.
.
din PIB.
Trebuie înțeles, în primul rând, în privința acestor date, că o situație de deficit bugetar înseamnă că Guvernul cheltuiește mai mult decât încasează din taxe, impozite și alte venituri bugetare obișnuite.
Diferența de bani de cheltuit vine din împrumuturi (de exemplu, din îndatorare externă, obligațiuni de stat către proprii cetățeni etc).
De asemenea, este important de conștientizat că procentele sunt foarte mari în sine – locul 2 din 27 țări UE în fiecare din ultimii 2 ani[vii].
Dar dincolo de aceste aspecte, modul de prezentare a statisticii de mai sus în spațiul public românesc este frecvent înșelător în cel puțin 3 privințe:a.
De multe ori, afirmația la televizor sau în presă nu merge până la capăt, omițându-se să se precizeze că procentul de deficit bugetar este calculat, de fapt, raportat la .
.
.
produsul intern brut (PIB).
Majoritatea românilor, chiar dacă ar fi atenți la formulare, nu ar avea, astfel, cum să-și dea, seama că Guvernul a cheltuit în 2022 și 2023 cu peste 20% mai mult decât a avut venituri proprii, nu „doar” cu 6.
3/6%.
Astfel, pentru că bugetul de stat din România reprezintă aproximativ 30% din PIB, un deficit bugetar egal cu 6.
3/6% .
.
.
din PIB, este echivalentul unui deficit bugetar de peste 20% din.
.
.
buget).
b.
Chiar și atunci când se mai precizează în declarații că este vorba de o cifră calculată, de fapt, ca procent din PIB, mintea noastră nu sesizează, de obicei, șmecheria pentru că se vorbește de deficit .
.
.
bugetar, foarte mulți români nefiind informați în școală, oricum, cu privire la ce înseamnă produsul intern brut (sau chiar acronimul PIB).
Suntem, astfel, tentați în mod destul de natural și logic, să legăm procentul de buget, nu de PIB (de vreme ce se vorbește de deficit .
.
.
bugetar, iar statul cheltuiește din buget nu din PIB).
Frumos ar fi să se prezinte sistematic procentul de deficit bugetar din.
.
.
buget sau măcar și unul și altul, nu o cifră foarte înșelătoare pentru marea majoritate a românilor.
c.
Relevanța deficitului bugetar este și ea mascată atunci când se compară cu alte țări.
Pentru că deficit bugetar înseamnă îndatorare și datoria trebuie plătită la un moment dat, cât ai de plată procentual contează.
În plus, datoriile plătindu-se din buget, nu din PIB, marja de manevră viitoare a bugetului contează și ea mult.
Or, una este să ai un deficit bugetar de 6.
3% din .
.
.
PIB când marea majoritate a bugetului se duce pe salarii, față de o situație cu mult mai multă marjă.
Relevanța este, de asemenea diferită și în funcție de ponderea bugetului în PIB (mai mică decât media UE în cazul României).
Costul finanțării este și el mai mare pentru România față de numeroase alte state UE, ponderea în buget a dobânzilor de plată anual pentru datoriile acumulate fiind în plin proces de creștere etc.
Nu în ultimul rând, pentru că bugetul de stat se cam reflectă în mare parte în PIB, deficitul bugetar excesiv generează o creștere economică cam artificială în măsura respectivă, mai ales având în vedere că o mare parte a creșterii de cheltuieli s-a dus pe angajări și creșteri de salarii deconectate de productivitate.
Voi detalia acest aspect ceva mai mult mai josÎn concluzie la acest punct, referirea la procente din PIB când vorbim de deficit bugetar este înșelătoare.
Deficitul bugetar în ultimii ani în România a fost iresponsabil de mare – de peste 20% (din bugetul anual).
Cifra are o relevanță negativă și mai mare decât pare din cauza marjei reduse de cheltuieli non-structurale, ponderii mai mici a bugetului în PIB, și folosirii ineficiente a unor sume foarte mari.
Este tehnic adevărat, dar înșelător pentru ce deduce omul neavizat de aici.
Astfel, când se vorbește de creșterea economiei, de fapt, se vorbește de creșterea produsului intern brut (PIB).
PIB-ul este, în prezent, principalul indicator de măsurare a unei economii naţionale şi este definit ca valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor produse în economie mai puţin valoarea acelor bunuri sau servicii folosite în crearea lor.
Deși produsul intern brut (PIB) se referă la .
.
.
produs – ducând cu gândul la producție – de fapt, PIB-ul poate fi calculat utilizând 3 metode – metoda producției, metoda cheltuielilor și metoda veniturilor – nu doar una.
Mai mult decât atât, ca și în alte țări UE, produsul intern brut e calculat de Institutul Național de Statistică prin metoda .
.
.
cheltuielilor.
În esență, formula este: PIB = consum (atât sector privat, cât și public etc) + investitii + exporturi – importuri.
Deci, creșterea economiei este, de fapt, creșterea PIB-ului și aceasta este, de fapt, creșterea cheltuielilor brute (fără variația de preț).
Deși creșterea cheltuielilor dintr-un an reflectă, de obicei, o creștere de bogăție la nivelul unei țări (și de produse și servicii disponibile), dacă aceasta este cu adevărat o creștere de bogăție proprie reală și sustenabilă sau e mai mult o aparență temporară depinde de mai multe aspecte.
Unul foarte important este tocmai deficitul bugetar de care am vorbit în exemplul anterior.
Pentru că PIB-ul este dat de cheltuială/consum și aceasta include și cheltuiala statului pe bunuri finite și servicii (inclusiv cheltuielile cu personalul administrației publice)[ix], cu cât unele instituții publice își cresc aiurea cheltuielile respective – de exemplu, angajând și oameni care nu fac nimic sau plătind 500 de euro pe o mătură, cu atât crește PIB-ul.
Or, Guvernul nu doar că s-a dovedit în ultimii ani „campion” la crescut cheltuielile statului, dar a făcut-o într-un procent mare prin deficit bugetar și am văzut mai sus că deficitul înseamnă bani împrumutați.
Dacă deficitul bugetar pe 2023 a fost de 6% .
.
.
din PIB, iar creșterea PIB-ului a fost de 2.
2%, e mai aproape de adevăr să spui că economia reală a scăzut în 2023 decât să spui că a crescut.
Este adevărat că și în 2022 deficitul bugetar a fost cam la fel de mare, dar, măcar, creșterea a fost atunci dublă față de cea din 2023 (cele de mai sus aplicându-se și anului respectiv, dar într-o măsură mai redusă).
În concluzie la acest punct, mai potrivit ar fi să se spună că în 2023 a crescut consumul, nu economia reală românească („cumpărându-se” creștere pe datorie și cu folosirea ineficientă a unor sume mari).
_ Citeste restul articolului si comenteaza pe Contributors.
ro
