VIDEO Cutremur de 7 grade, produs la o adâncime de numai 13 kilometri de-a lungul graniţei dintre China şi Kârgâzstan

Spread the love

Un cutremur major, cu magnitudinea de moment 7,0, s-a produs marţi (ora locală) la o adâncime de numai 13 kilometri de-a lungul graniţei dintre China şi Kârgâzstan, a anunţat Institutul Geologic al Statelor Unite (USGS), care avertizează asupra unor pagube potenţial extinse, relatează AFP și News.

ro.

Cutremurul a fost înregistrat imediat după ora locală 2:00 (luni, 20.

00 ora României), la o adâncime de 13 kilometri, în regiunea chineză Xinjiang, la vest de oraşul Aksu şi la 129 de km vest-nord-vest de Aykol.

La scurt timp după aceea, alte trei seisme au fost înregistrate în zonă, cu magnitudini de 5,5 şi 5,1 şi 5,0.

USGS a precizat că sunt posibile victime, deşi nu au fost raportate deocamdată victime în această zonă muntoasă şi rurală în care s-a produs cutremurul.

„Sunt probabile pagube semnificative, iar dezastrul este potenţial extins”, arată USGS în raportul său.

Săptămâna trecută, aceeaşi regiune Xinjiang – cea mai mare din China, unde se află şi minoritatea uigură – fusese afectată de căderi masive de zăpadă, care au lăsat blocaţi 1.

000 de turişti într-un sat pitoresc de munte.

În capitala Kârgâzstanului, Bişkek, oamenii şi-au părăsit casele pentru a se refugia în stradă, potrivit unui reporter AFP, după ce cutremurul a făcut ca pereţii să se clatine şi mobilierul să se mişte.

De asemenea, canalele de televiziune locale din capitala indiană New Delhi au raportat cutremure puternice în oraş, aflat la aproximativ 1.

400 de kilometri distanţă.

Autorităţile din Kazahstan au raportat şi ele seisme, însă fără victime sau distrugeri majore până în prezent.

În Almati, cel mai mare oraş din Kazahstan, cetăţenii au ieşit şi ei masiv afară, unii doar în pijamale şi halate, potrivit imaginilor postate pe reţelele sociale şi de către agenţiile de ştiri locale.

🚨🚀🇰🇿Another footage from Kazakhstan after an earthquake with a magnitude of 7 hits at the China-Kyrgyzstan border.

#earthquake #China #ChinaEarthquake #Delhi #JUSTIN #ALERT #Kazakhstan pic.

twitter.

com/yVTFwuM7xfCutremurul de marţi a avut loc la o zi după ce o alunecare de teren a îngropat zeci de oameni şi a ucis cel puţin opt persoane în sud-vestul Chinei.

Un cutremur produs în decembrie în nord-vestul ţării a ucis 148 de persoane şi a provocat mii de strămutaţi în provincia Gansu.

A fost cel mai mortal seism din China din 2014, când peste 600 de persoane au fost ucise în provincia Yunnan din sud-vestul ţării.

În cazul cutremurului din decembrie, temperaturile sub zero grade au făcut ca operaţiunile de ajutor să fie şi mai dificile, supravieţuitorii înghesuindu-se în jurul unor focuri în aer liber pentru a se încălzi.

An earthquake with a magnitude of 7 degrees occurred on the border of Kyrgyzstan and China.

Underground tremors were also recorded in Kazakhstan and Uzbekistan.

Almaty residents took to the streets.

pic.

twitter.

com/VVXLotmqbD

Lasă un răspuns