Autorităţile de la Tiraspol au anunţat luni că se pregătesc pentru un protest de amploare convocat pentru miercuri, 24 ianuarie, şi îndreptat împotriva „presiunilor economice ale Chişinăului”.
În acest context, liderul regiunii separatiste, Vadim Krasnoselski, le-a cerut forţelor neconstituţionale din regiune să îşi sporească activitatea de „monitorizare şi contracarare a posibilelor acte teroriste”, relatează presa de la Chișinău, citată de News.
ro.
Acţiunea de protest ar urma să aibă loc din cauza recentelor modificări operate de Chişinău la Codul vamal, care obligă agenţii economici din regiunea transnistreană să achite taxele pentru importuri la bugetul Republicii Moldova, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce a stârnit furia liderului transnistrean.
„În adresa Administraţiei oraşului Tiraspol şi a oraşului Dnestrovsc a parvenit o sesizare privind organizarea unui miting, pe 24 ianuarie, a colectivelor muncitoreşti împotriva discriminării economice a locuitorilor din Transnistria de către conducerea Republicii Moldova”, anunţă autorităţile de la Tiraspol, potrivit NewsMaker.
md.
În acest context, liderul administraţiei de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a dat ordin „forţelor armate şi ale securităţii” din regiune – considerate neconstituţionale de Chişinău – să îşi întărească supravegherea cu drone, să „întărească frontierele” şi „lupta cu atacurile cibernetice”, dar în acelaşi timp să depună eforturi pentru „a facilita trecerea frontierei”.
Contactat de NewsMaker.
md pentru o reacţie, Biroul pentru Politici de Reintegrare de la Chişinău şi-a exprimat „regretul” în privinţa protestului anunţat în stânga Nistrului.
„Tiraspolul continuă regizarea evenimentelor propagandistice ce nu au nimic în comun cu libertatea de exprimare şi cu libertatea de întrunire, care sunt nu doar interzise în regiune, ci şi persecutate penal, mai ales dacă nu coincid cu poziţiile factorilor decizionali regionali”, au declarat reprezentanţii Biroului.
În ceea ce priveşte indicaţiile date de Kransnoselski, Biroul pentru politici de reintegrare de la Chişinău a precizat că autorităţile naţionale competente vor monitoriza „cu atenţie” evoluţia situaţiei din regiune şi vor interveni cu „măsurile ce se impun”.
„Semnalele de alertă invocate de Tiraspol nu este clar la ce se referă şi pe ce argumente se bazează, persistând senzaţia că se navighează în spaţii virtuale”, a comentat Biroul de reintegrare.
Un protest similar cu cel anunţat pentru miercuri a fost organizat în 11 ianuarie, la punctul Bender-Varniţa.
Manifestanţii au spus atunci că modificările la Codul vamal vor duce la creşterea bruscă a preţurilor şi le-au cerut autorităţilor de la Chişinău să renunţe la ele.
„Jefuirea poporului nu este calea spre Europa”, au scandat ei.
În replică, Biroul pentru politici de reintegrare a declarat atunci că „este important să facem diferenţa între libertatea de exprimare care în mod continuu este cenzurată şi persecutată în regiunea transnistreană şi evenimentele regizate de actori propagandistici ce încalcă constant suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării”.
Noul Cod vamal al Republicii Moldova, intrat în vigoare la 1 ianuarie, obligă agenţii economici din regiunea transnistreană să plătească taxe vamale la bugetul de stat.
Până acum, deşi companiile din stânga Nistrului erau înregistrate la Chişinău, plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean.
Schimbarea a provocat nemulţumirea autorităţilor de la Tiraspol, care acuză Chişinăul că împovărează fiscal companiile transnistrene.
Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a dat asigurări la 10 ianuarie că, în pofida presiunilor Tiraspolului, Chişinăul nu va renunţa la modificările din Codul vamal.
Pe de altă parte, chiar luni, în cea mai recentă analiză a sa, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) de la Washington atrage atenţia – deja pentru a doua oară în această lună – că Moscova urmăreşte să destabilizeze Republica Moldova şi să justifice orice viitoare escaladare rusă în regiune, iar pentru aceasta liderii separatişti din Transnistria sunt încurajaţi de Rusia să încerce să semene instabilitate şi divizare în Republica Moldova.
În acelaşi timp, Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova a anunţat săptămâna trecută că a obţinut informaţii despre o nouă grupare, din care fac parte foşti angajaţi corupţi ai serviciilor secrete, care intenţionează să destabilizeze situaţia din Moldova şi să pună în pericol securitatea regională.
Gruparea ar urmări cu precădere compromiterea relaţiilor diplomatice dintre Moldova şi Ucraina şi subminarea încrederii între structurile de stat ale celor două ţări, a avertizat SIS.
Recent, şi preşedinta Maia Sandu, care la începutul anului trecut a denunţat o tentativă de lovitură de stat orchestrată de Rusia, a declarat că autorităţile moldoveneşti ştiu că în primăvara anului 2024 Moscova îşi va relua acţiunile prin care va încerca destabilizarea situaţiei din Moldova.
Declaraţiile au fost făcute la Timişoara, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia primirii premiului Timişoara pentru Valori Europene, ceea ce a stârnit furia Rusiei, care a reacţionat printr-o serie de acuze la adresa Maiei Sandu şi a României.
Citește și:Moscova, inflamată de premiul primit de Maia Sandu în România.
Tirada Mariei Zaharova, cu atacuri la RomâniaMoscova, noi amenințări pentru Republica Moldova, care a aderat la sancţiunile occidentale împotriva RusieiAcuzații halucinante ale Tiraspolului: R.
Moldova antrenează soldați ucraineni ca să atace Transnistria / Reacția Chișinăului: „O provocare” / Rusia amenință de câteva zile cu represaliiISW: Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova şi să justifice o eventuală escaladare în regiuneVIDEO Dacă Rusia va câștiga în Ucraina, Putin va lua în vizor Republica Moldova sau una dintre țările baltice, avertizează un general american____