Ți se întâmplă des ca la întrebarea ta „Cum a fost astăzi la școală/grădiniță?” să primești un răspuns sec sau o ridicare nepăsătoare din umeri? Și-apoi se așterne tăcerea și nu mai știi cum să continui.
Iată cum inițiezi o discuție cu un copil, dar și motivele pentru care ar trebui să exersezi cu el conversația.
Mulți părinți se plâng că nu primesc răspuns la cele mai simple întrebări adresate copiilor.
Cum a fost azi la școală/grădiniță? este întrebarea cu care, de regulă, orice părinte vrea să înceapă o conversație cu copilul.
Dar ca să ajungi să primești răspunsul la această întrebare și, mai mult, pentru ca această întrebare să pornească o comunicare, ai nevoie să știi câteva lucruri înainte: Nu rezolvi nimic dacă de îndată ce l-ai preluat de la poarta școlii ai trântit întrebarea mai sus amintită.
Poate i s-au întâmplat atât de multe la școală și nu știe să rezume totul într-un răspuns complet, așa cum aștepți tu.
Dar cel mai probabil, este obosit ori îi e foame, cu alte cuvinte, are alte priorități.
Pe de altă parte, întrebări mai aplicate – Cine este colegul tău de bancă? Cum se numește fata care te-a salutat? De ce ți-a zâmbit doamna învățătoare? sunt întrebări care ar putea genera răspunsurile pe care le aștepți.
Ceea ce ne duce la punctul următor: Copiii simt când le oferim atenția noastră, dar simt și când nu suntem atenți la ei.
A-i adresa o întrebare fără să te intereseze răspunsul – îți muți atenția în telefon, vorbești cu altcineva ori ești atent la condus – va duce, în cele din urmă, la pierderea interesului lui de a-ți mai răspunde la întrebări.
Când îl întrebi ceva, lasă deoparte distragerile și privește-l în ochi ori fi un ascultător activ.
Asta înseamnă să dai din cap, să pui întrebări care să clarifice anumite aspecte dar să și aștepți răspunsul, să-l strângi în brațe dacă simți că i-ar prinde bine o îmbrățișare.
Toate acestea îi vor arăta copilului că prețuiești conversația cu el, că îl asculți cu adevărat și va căpăta încredere că vorbească.
Spune-i că îl înțelegi și că e normal să simtă așa cum simte.
Nu bagateliza sentimentele lui – poate e furios că nu-și poate face prieteni ori e plictisit că nu a fost lăsat să se manifeste așa cum și-a dorit el la ore.
Indiferent care sunt motivele pentru ceea ce simte, înaintea oricăror explicații, ajută-l să se simtă înțeles.
Emoțiile lui contează, chiar dacă pentru tine problemele lui sunt prostioare, pentru el sunt importante.
Un sfat: nu sări imediat cu soluții! Uneori, chiar și ei, așa mici, știu ce au de făcut, dar au nevoie să-și descarce emoțiile, să împărtășească cu noi și să se simtă iubiți.
Dacă ai întâmplări din viața ta care se potrivesc subiectului de discuție, povestește-i-le.
Adaptează povestea la vârsta copilului și spune-i cum te-ai simțit tu când erai copil, ca el.
Asta va ajuta la creșterea sentimentului de încredere a copilului.
Unii copii nu sunt pregătiți să vorbească despre sentimentele lor atunci când vrem noi, părinții.
Nu insista! Amintește-i doar că îl înțelegi, spune-i că nici ție nu-ți face plăcere să povestești uneori dar că atunci când o faci te simți mai ușor și poți primi sfaturi.
Ideea principală este de a reuși să creezi un mediu în care copilul să se simtă apreciat, auzit și înțeles, iar conversațiile să devină o sursă de învățare, conectare și bucurie.
Iată câteva întrebări cu care ai putea începe o conversație.
Le-am împărțit pe grupe de vârste (copii mici/preșcolari, școlari și adolescenți), semnalând pe cele care pot duce la conversații haioase dar și la conversații.
.
.
de suflet.
Spre deosebire de cei mici, adolescenții preferă comunicarea directă – Cum te simți? sau Te-am văzut trist în ultima vreme, vrei să vorbești despre asta? În cazul lor, conversațiile se leagă mai ușor dacă evitați contactul vizual direct, mai ales dacă sunteți abia la început cu comunicarea deschisă.
Un cadru bun pentru o discuție cu adolescentul este în mașină, în timp ce tu conduci, iar el poate privi pe geam.
Sau o plimbare.
Ei au nevoie de spațiu ca să se deschidă.
Ascultarea activă, fără a-i judeca sunt valabile încă.
Folosește informațiile neimportante pe care ți le oferă adolescentul și acele indicii non-verbale pentru a înțelege că te testează pentru a-ți vedea reacția în eventualitatea în care va ajunge să poarte discuția importantă cu tine.
Și găsește momentul potrivit! Sincronizarea și abordarea sunt totul!Copiii învață imitând un model.
Și asta încă de mici.
Exersând conversația cu ei, încă de când sunt mici, îi ajuți nu doar să dobândească abilități de comunicare (ascultarea activă, expresii faciale, limbajul corpului etc), ci și să-și exprime sentimentele și să afișeze empatie pentru ceilalți.
Îi vor dezvolta creierul și-l vor ajuta la școală.
Și calitatea discuțiilor contează, desigur; cercetările arată că folosirea de către părinți a unui vocabular mai bogat, îi ajută pe cei mici să învețe și să folosească mai multe cuvinte, ceea ce duce la o mai bună capacitate de comunicare.
Când înveți tu ca părinte să-l asculți, și el învață să facă asta; când tu, ca părinte, arăți interes problemelor lui, stima de sine a copilului crește.
Dându-le glas să vorbească, practicând conversațiile cu ei, ascultându-i, îi învățam să vorbească atunci când le este greu, să-și susțină cauzele ori să le susțină altora cauzele, ale celor cu care empatizează.
Dezvoltarea abilităților de conversație ne poate proteja copiii de rău.
Practicând conversația, ajutându-i să vorbească despre sentimentele lor, să le recunoască pe ale celorlalți, copilul va învăța să se deschidă în fața oamenilor buni și empatici, pe care va ști să-i recunoască.
Va ști să-și aleagă prietenii.
Este datoria noastră să ținem pasul cu ei, să înțelegem că ei cresc într-o lume diferită față de cea în care ne-am petrecut noi copilăria, dar și faptul că tot copii sunt și au nevoie să-și înțeleagă stările, neputințele, să fie înțeleși și sfătuiți.
Sursa foto: Dreamstime.
com
