Celta Vigo – Real Sociedad, meci contând pentru sferturile de finală din Cupa Spaniei, este programat, marţi, 23 ianuarie, de la ora 22:30, pe Balaidos, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 3.
Celta Vigo şi Real Sociedad se întâlnesc în sferturile de finală din Copa del Rey (se joacă o singură manşă) la doar trei zile de la meciul din campionat, disputat, sâmbătă, 20 ianuarie, tot pe Balaidos, în care oaspeţii s-au impus cu 1-0 (Brais Mendez 11).
Celta Vigo a început actuala ediţie din Copa del Rey în primul tur, în care a trecut de Turegano (liga a şasea), cu 4-0, apoi a eliminat-o în turul al doilea pe Sestao River (liga a treia), scor 2-1, în 16-imile de finală s-a impus în faţa celor de la Amorebieta (liga a doua), cu 4-2, iar în optimile de finală a câştigat cu Valencia, scor 3-1, toate meciurile fiind disputate în deplasare.
În LaLiga, echipa anternată de Rafael Benitez este pe locul 16 după 21 de etape, cu 17 puncte, cu două peste poziţiile retrogradabile, şi vine după trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci partide oficiale disputate în toate competiţiile, cea mai recentă fiind cea cu Real Sociedad din campionat, de pe teren propriu, scor 0-1.
Celta Vigo nu a câştigat niciodată Cupei Spaniei, dar a ajuns de trei ori în finala competiţiei, în 1948, 1994 şi 2001.
Real Sociedad a ajuns în sferturile de finală din Cupa Spaniei după ce le-a eliminat pe Bunol (liga a şasea), scor 1-0, în primul tur, pe Andratx (liga a patra), scor 1-0, în turul al doilea, pe Malaga (liga a treia), scor 1-0, în 16-imile de finală, şi pe Osasuna, scor 2-0, în optimile de finală, disputând, de asemenea, toate partidele în deplasare.
Echipa antrenată de Imanol Alguacil ocupă locul 6 în LaLiga după 21 de etape, cu 35 de puncte, la şase distanţă de poziţiile de Champions League, şi vine după trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci partide oficiale disputate în toate competiţiile, cea mai recentă fiind cea cu Celta Vigo, din campionat, din deplasare, scor 1-0.
Real Sociedad are în palmares două trofee Copa del Rey, ultimul fiind cucerit în 2020, după o finală cu Athletic Bilbao, scor 1-0, şi a mai pierdut de alte patru ori în ultimul act al competiţiei, cel mai recent în 1988 (0-1 cu Barcelona).
În partidele disputate în actuala ediţie din LaLiga, cele două echipe au remizat în tur, la San Sebastian, pe Anoeta, scor 1-1, pentru ca, în retur, Real Sociedad să se impună pe terenul celor de la Celta Vigo, scor 1-0.
Superbet oferă cota 1,36 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Celta Vigo – Real Sociedad.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol