Bloomberg: UE a găsit o soluție pentru folosirea activelor rusești înghețate în folosul Ucrainei

Spread the love

Uniunea Europeană a găsit o soluție pentru a utiliza în folosul Ucrainei activele rusești blocate fără nevoia de a le confisca, o mutare care ar ridica probleme de legalitate, relatează agenția Bloomberg, citată de TASS.

Surse diplomatice europene au declarat sub condiția anonimității pentru Bloomberg că miniștrii de externe ai statelor membre și-au dat luni acordul politic pentru introducerea unui impozit excepțional („windfall tax”) pe activele rusești, acesta urmând a fi discutat de ambasadorii blocului comunitar mai târziu în cursul acestei săptămâni.

UE, Grupul celor Șapte (G7) și Australia au înghețat active de 283 de miliarde de dolari aparținând doar Băncii Centrale a Rusiei, peste două treimi din suma imobilizată sub formă de titluri de valoare și numerar aflându-se în conturi bancare din Europa.

Deși sunt imobilizate, aceste active au generat profituri de peste 3 miliarde de euro anul trecut doar în UE.

Deocamdată nu este clar cum vor miniștrii de externe ai țărilor membre ca această sumă să fie impozitată sau dacă impozitul extraordinar ar urma să se aplice pe un segment mai larg al activelor rusești blocate.

Cel mai probabil însă a doua variantă este exclusă, din cauza impedimentelor de natură juridică.

Comisia Europeană a propus în decembrie plasarea profiturilor generate de aceste active în conturi separate, urmând ca ele să fie mutate la bugetul comun al UE pentru a ajuta la sprijinirea Ucrainei.

Planul propus luna trecută de Bruxelles ar viza numai sumele generate de pe urma activelor Băncii Centrale a Rusiei îngheţate în UE.

Comisia estimează că aceste active ar putea genera între trei şi 15 miliarde de euro pe an între 2023 şi 2027, însă oficialii au avertizat că suma finală va depinde de modul cum vor evolua dobânzile în această perioadă.

Majoritatea țărilor partenere ale Kievului sunt de acord cu folosirea activelor rusești pentru a finanța eforturile de reconstrucție ale Ucrainei însă modul exact în care acest lucru ar trebui implementat a stârnit disensiuni.

Deși Statele Unite și alte țări au propus inițial confiscarea activelor rusești reținute în Occident, un grup de țări printre care se numără Germania și Franța s-au opus acestei măsuri, temându-se că ea va fi desființată de sistemele lor juridice ca fiind neconstituționale din cauza încălcării dreptului la proprietate.

Cu toate acestea, se pare că Washingtonul încearcă în continuare să coordoneze o astfel de măsură cu membrii G7, deși și-a pierdut încrederea că ea va putea fi adoptată rapid.

„Cred că există o speranță enormă că activele suverane rusești ar putea deveni o sursă ușoară de finanțare”, a declarat mai devreme în cursul acestei luni reprezentantul special al SUA pentru redresare economică în Ucraina, Penny Pritzker, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

„Totul este foarte complicat.

Și primul lucru pe care îl știți este că o tonă de avocați trebuie să se implice”, a adăugat ea.

Însă doar până la 5 miliarde de dolari în active rusești sunt înghețate în instituții americane, majoritatea celorlalte fiind blocate în UE și alte țări.

Urmărește ultimele evoluții din a 699-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.

RO.

Lasă un răspuns