Azomureș se redeschide / Cel mai mare consumator de gaze din țară își va relua producția de îngrășăminte în câteva zile

Spread the love

Combinatul de îngrășăminte chimice Azomureș se va redeschide zilele următoare.

Anunțul a fost făcut de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, în contextul în care combinatul este și cel mai mare consumator de gaze din România.

Azomureș se închisese la începutul lunii decembrie în special din cauza prețului mare al gazelor.

„Dau o veste bună.

De ieri Azomureș a început să încarce instalația numărul 1 de amoniac, care va începe să producă îngrășăminte chimice, necesare pentru economia românească.

Deci sperăm să repornească și instalația nr.

2, ceea ce înseamnă (funcționarea combinatului la – n.

r.

) capacitatea maximă”, a spus Sterian, într-o conferință organizată de revista Income Magazine.

El a precizat că doar instalația numărul 1 de producție a amoniacului consumă 1,4 milioane de metri cubi pe zi.

Spre comparație, consumul total de gaze al țării este, astăzi, 54,7 milioane de metri cubi/zi.

„De mâine-poimâne încep producția”, a completat reprezentantul Transgaz.

Azomureș și-a închis activitatea la începutul lunii decembrie 2023, după doar câteva luni de funcționare.

Compania a motivat că a luat această decizie din cauza unui set de politici și a lipsei de acțiune a autorităților, iar costurile cu gazele naturale crescuseră cu aproape 40%.

„Statul român are la dispoziție diverse pârghii de sprijin pentru marea industrie care decurg din propriile resurse energetice, ceea ce este o diferență cheie față de UE în general – dar din păcate nu le folosește.

Drept urmare, chiar dacă celelalte țări producătoare de gaze din lume construiesc noi fabrici de îngrășăminte și alte state membre au pus în aplicare pachete de miliarde de euro în ultimii ani pentru a se asigura că industriile mari continuă activitatea de producție, în România, Azomureș – ultima companie de acest gen – se luptă pentru a rămâne operațională”, a declarat Josh Zacharias, potrivit unui comunicat al companiei transmis pe 6 decembrie.

Azomureș mai spune că în ciuda rezervelor ample de gaze din regiune, piața europeană a gazelor rămâne semnificativ mai scumpă decât alte părți industrializate ale lumii (de aproape 5 până la 10 ori mai mare).

Azomureș acuza autoritățile statului pentru politicile legate de gazele naturale.

În ciuda unui surplus semnificativ de gaze naturale tranzacționate de Transgaz, gazul suplimentar nu este pus la dispoziția pieței, deoarece marii producători nu au voie să realoce către consumatori industriali, precum Azomureș, se preciza în comunicat.

Combinatul Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și, totodată, cel mai mare consumator de gaze, utilizând 10% din consumul național când funcționează la capacitate maximă.

Combinatul a fost închis la finele anului 2021, din cauza prețului prea mare al gazelor, care este materie primă în procesul de producție a îngrășămintelor.

Azomureș s-a redeschis în vara anului trecut și a funcționat la jumătate din capacitatea sa totală până la începutul lunii decembrie.

Lasă un răspuns