VIDEO Scandal în Knesset. Rudele ostaticilor din Gaza au dat buzna în parlamentul israelian, în timp ce apelurile la acţiune se intensifică

Spread the love

Un grup de rude ale unor israelieni ţinuţi ostatici în Gaza au dat buzna, luni, la o şedinţă a unei comisii parlamentare din Ierusalim, cerând deputaţilor să facă mai mult pentru a încerca să-i elibereze pe cei dragi lor, relatează News.ro citând Reuters.O femeie a afişat fotografiile a trei membri ai familiei sale care se află printre cele 253 de persoane capturate în timpul raidului transfrontalier al Hamas din 7 octombrie, care a declanşat cele mai grave lupte din ultimele decenii.

„Măcar unul aş vrea să-l văd întors în viaţă, unul din trei!”, a strigat femeia, după ce a năvălit peste membrii Comisiei de finanţe a Knessetului.Alţi protestatari au ţinut pancarte pe care scria: „Nu veţi sta aici în timp ce ei mor acolo”.„Eliberaţi-i acum, acum, acum, acum!”, au scandat protestatarii.Acţiunea celor aproximativ 20 de persoane arată disensiunile interne tot mai mari apărute în societatea israeliană, în condiţiile în care războiul cu Hamas a intrat deja în a patra lună.Aproximativ 130 de persoane sunt încă în captivitate, după ce alţi ostatici au fost aduşi acasă în cadrul unui armistiţiu din noiembrie sau şi-au pierdut viaţa.NEW: Relatives of Israeli hostages burst into Knesset Finance Committee meeting demanding action“Protesters say they have been ‘forgotten’ as Netanyahu touts mysterious ‘initiative’ to free hostages held in Gaza but declines to elaborate,” reports The Times of Israel.“You… pic.twitter.com/cU3sdlGX4zEforturile SUA, Qatarului şi Egiptului de a media o altă eliberare par departe de a reconcilia dorinţa Israelului de a distruge Hamas şi cererea Hamas ca Israelul să se retragă şi să elibereze toate miile de palestinieni – inclusiv militanţii de rang înalt – din închisorile sale.Soarta ostaticilor – despre care Israelul spune că 27 dintre ei au murit în Gaza – îngrijorează întreaga ţară.

Dar rudele se tem că oboseala războiului ar putea atenua această concentrare.

Demonstraţiile care iniţial promovau unitatea naţională au devenit mai agresive.

De asemenea, familiile şi susţinătorii au început să campeze în faţa casei premierului Benjamin Netanyahu, precum şi în faţa clădirii Knesset-ului.„Nu vom părăsi ostaticii până când ei nu se vor întoarce”, a declarat Eli Stivi, al cărui fiu, Idan, este reţinut în Gaza.Mitingurile obişnuite din weekend care cer eliberarea ostaticilor au fost întărite în ultimele săptămâni de demonstraţii care cer organizarea de alegeri ce ar putea răsturna de la putere guvernul ultraconservator al lui Netanyahu.Protestele antiguvernamentale care au zguduit naţiunea în 2023 au încetat după atacul Hamas din 7 octombrie.

Disensiunile politice au fost lăsate deoparte în timp ce israelienii s-au raliat în spatele armatei şi al familiilor celor ucişi sau luaţi ostatici.

Dar, în condiţiile în care războiul devastator din Gaza se află în cea de-a patra lună şi sondajele de opinie arată un sprijin în scădere pentru Netanyahu, apelurile pentru schimbarea conducerii sunt din ce în ce mai puternice.

Sâmbătă seara, mii de oameni au protestat la Tel Aviv, Haifa şi Ierusalim, cerând alegeri.

În Tel Aviv, unii au blocat pentru scurt timp o autostradă.Luni, în Knesset, bodyguarzii parlamentarilor, adesea rapizi în a expulza persoane care fac probleme sau protestatari, au încercat iniţial să blocheze familiile ostaticilor, dar apoi au stat deoparte în timpul scandalului din Comisia de finanţe.

Un deputat şi-a acoperit faţa cu mâinile.Preşedintele comisiei, Moshe Gafni, şeful unui partid evreiesc ultraortodox din coaliţia lui Netanyahu, s-a ridicat în picioare, a cerut oprirea şedinţei economice în curs şi a încercat să o calmeze pe protestatară.

„Răscumpărarea prizonierilor este cel mai important precept în iudaism, mai ales în acest caz, în care există o urgenţă de a păstra viaţa”, a spus el, dar a adăugat: „Renunţarea la coaliţie nu ar duce la nimic”.Tot luni, Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor că Hamas nu a făcut nicio ofertă solidă prin care să îi vadă pe cei dragi lor eliberaţi, la o zi după ce a respins condiţiile prezentate de Hamas pentru a pune capăt războiului şi a elibera ostaticii, care ar include retragerea completă a Israelului şi lăsarea Hamas la putere în Gaza.„Nu există nicio propunere reală din partea Hamas.

Nu este adevărat.

Spun acest lucru cât se poate de clar, deoarece există atât de multe declaraţii incorecte care cu siguranţă vă chinuie”, a declarat Netanyahu, citat de biroul său de presă.În faţa casei lui Netanyahu din Ierusalim – pe o stradă numită Azza, care în ebraică înseamnă Gaza – Forumul Familiilor Ostacilor şi Persoanelor Dispărute a organizat o acţiune de pichetare pentru a cere accelerarea unui acord de schimb de prizonieri.„Dacă premierul decide să sacrifice ostaticii, ar trebui să dea dovadă de leadership şi să împărtăşească în mod onest poziţia sa cu publicul israelian”, a declarat grupul într-un comunicat.

Lasă un răspuns