Modul în care părinții vorbesc cu cei mici joacă un rol major în dezvoltarea lor.
Unele expresii, chiar dacă pentru părinte par firești și binevoitoare, nu au efectul dorit asupra copiilor.
Mai mult, pot face mai mult rău decât bine, subminand, de exemplu, încrederea în sine, motiv pentru care psihologii recomandă evitarea lor în interacțiunile părinte-copil.
Găsiți mai jos 12 replici de evitat în comunicarea cu cei mici, efectele posibile când ele sunt folosite și exemple de abordări care să le înlocuiască.
Este de departe cea mai mare și mai comună greșeală pe care o fac părinții de băieți.
Și, din păcate, deși se încearcă de multă vreme combaterea ei și schimbarea paradigmei, încă persistă și se perpetuează.
Poate că, pe moment, o asftel de replică funcționeaza în sensul în care își dorește părintele, de a-l opri pe copil din plâns.
Dar în același timp zdruncină baza identității lui și îl determină să-și reprime emoțiile, ceea ce pe termen lung îl va transforma într-o persoană introvertită, incapabilă să și le exprime.
Potrivit Center of Parenting Education, pentru că un copil introvertit este foarte sensibil la oamenii, locurile și lucrurile din jurul lui, este important să i se ofere timp pentru a procesa fiecare experiență înainte de a trece la următoarea.Bineînțeles că este esențial ca părinții să felicite copilul atunci când excelează în ceva.
Dar corect este să fie lăudat pentru efortul pe care îl face, nu pentru rezultat.
Altfel, va crede că merită laude doar dacă îi va depăși pe toți ceilalți și va suferi atunci când „podiumul” nu este al lui.
Mai grav, ar putea să devină obsedat de riscul unui eșec sau să fie tentat să trișeze pentru a se situa pe cea mai de sus treaptă.
În plus, nu este bine să se abuzeze de această expresie și să fie folosită ca și încurajare, în situații în care nu este cazul – ca de exemplu când arată că stăpânește o abilitate normală pentru vârsta lui -, pentru că în acest fel va deveni dependent de afirmația părintelui, mai degrabă decât de propria motivație.
Păstrați felicitările pentru atunci când sunt cu adevărat justificate.
A căzut, și-a julit genunchii, îi curge sânge, este speriat și plânge.
Primul gând al unui părinte este să-și asigure copilul că nu e nimic grav și că este bine.
Greșit! Pentru copil e grav.
Și nu, nu e deloc bine, pentru că îl doare.
„A-i spune că e bine când de fapt nu este, nu îl va face decât să se simtă și mai rău”, afirmă psihoterapeutul american Jenn Berman, autorul „Ghidului de la A la Z pentru creșterea copiilor fericiți și încrezători”.
Treaba părintelui într-o astfel de împrejurare este să îl îmbrățișeze, să-l ajute să-și înțeleagă emoțiile și să le facă față, nu să le nege.Desigur, este expresia care demonstrează grija părintelui, dar în același timp cea care pune sub semnul întrebării abilitățile și resursele copilului, privit ca fiind lipsit de încrederea în sine.
Iar copilul simte acest lucru.
Dacă – să zicem – vrea să urce scările, i se poate oferi o perspectivă pozitivă spunându-i-se: „Poți să mă iei de mână și să urcăm treptele împreună.” În dorința de a învăța copilul să evite pericolele sau să repete obiceiuri proaste, părintele recurge la această expresie.
Din punct de vedere psihologic, riscul este acela de a genera la copil un comportament total diferit de așteptări.
Avertizat doar cu privire la consecințele faptului că ar putea fi prins, lecția pentru copil va fi aceea că trebuie să ascundă de părinte acel comportament, este de parere Amy Morin, psihoterapeut.Cererile multor copii primesc acest răspuns, însă chiar dacă el este sincer și reflectă realitatea, nu este unul bun pentru că mesajul transmis este că părintele nu are controlul finanțelor sale, ceea ce pentru copil poate fi înfricoșător.
De preferat este o modalitate alternativă, cum ar fi „Nu vom cumpăra asta deoarece economisim bani pentru vacanța la mare.
” Nemulțumit de răspuns și insistent în a discuta acest subiect? Ei bine, este momentul cel mai potrivit pentru a avea o conversație despre gestionarea banilor.
Potrivit totuldespremame.ro, începând cu vârsta de cinci ani pot fi făcuți primii pași în educația financiară a copiilor.
Dacă nu vor avea în grijă mici sume de bani până la vârsta adolescenței, cu siguranță atunci nu vor ști cum să administreze în mod înțelept venituri substanțiale.
La fel că în orice alt domeniu, exemplul pe care copiii îl văd în familie este cel mai bun mod prin care învață.
Altă expresie-vedetă printre părinți…
Folosirea ei repetat, obsesiv chiar, cu timpul va duce la diminuarea plăcerii de a mânca și la consecințe cu privire la nutriție și sănătate în ansamblu.
Indiferent despre ce activitate ar fi vorba, comparația negativă, care îl pune pe copil pe poziție de inferioritate, îi va sugera că scopul pe care trebuie să îl atingă este de a fi ca fratele său.
Nu, nu trebuie să fie ca el, pentru că fiecare copil este unic.Da, copiii se murdăresc.
Dacă un părinte îi atrage copilului atenția în mod amuzant că s-a murdărit, este în regulă.
„În schimb, dacă «lovește» dur în imaginea lui, dacă îi spune că este urât ori că s-a murdărit «ca un porc», îi atacă fățiș demnitatea și valoarea”, susține Sophie Marinopoulos, psiholog și psihanalist, director al Serviciului de Prevenție și Promovare a Sănătății Psihice din Nantes (Franța), autoarea mai multor lucrări de psihologia copilului.
Există și formule blânde, cum ar fi: „Nu aș vrea să stai îmbrăcat așa.” Când copilul se străduiește să facă ceva și lucrul acela nu îi iese chiar bine (sau deloc!), bineînțeles că părintele va simți nevoia să îi dea o mână de ajutor.
Dar este important când și cum să o facă.
Nu este bine să sară imediat în ajutorul lui, în primul moment de neputință.
Sau, și mai rău, chiar înainte de a-l fi lăsat să încerce.
Acest lucru poate submina independența copilului.
Poate fi în schimb ajutat, cu diplomație, punându-i-se întrebări care ascund o sugestie: „Nu crezi că ar fi mai bine să facem așa?” sau „Vrei să încercăm să facem așa?” Nu a făcut ce se aștepta părintele să facă, nu a înțeles repede ce i s-a spus, a scăpat ceva din mână.
O astfel de reacție la adresa copilului este un atac direct la dorința lui de a învăța și progresa.
Luându-i-se dreptul de a greși, va refuza să mai încerce, pentru a nu-și asuma riscul eșecului.
Mănâncă încet și masa se prelungește mai mult decât ar trebui.
Își dă silința să își lege singur șireturile deși încă nu se pricepe bine să o facă, asta îi ia mult timp și va întârzia la școală.
A grăbi copilul nu face decât să puna un stres suplimentar pe el.
Mai productiv este ca părintele să îi spună „Hai să ne grăbim!” pe un ton blând, prietenos, fără panică, pentru că așa îi va transmite mesajul că ei doi sunt o echipă.Sursa foto: Dreamstime.com
