SUA cer Israelului să efectueze o „anchetă urgentă” în cazul morții unui tânăr americano-palestinian de 17 ani

Spread the love

Statele Unite au cerut luni Israelului să desfășoare o „anchetă urgentă” asupra circumstanțelor în care a survenit moartea unui americano-palestinian de 17 ani, ucis vineri de focuri de armă israeliene în Cisiordania ocupată, potrivit AFP.

„Continuăm să lucrăm îndeaproape cu guvernul israelian pentru a obține cât mai multe informații și am cerut o anchetă urgentă pentru a determina circumstanțele morții sale și pentru a stabili responsabilitățile”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Vedant Patel.

Tawfiq Abdeljabar Ajaq, în vârstă de 17 ani, a fost ucis vineri de focuri de armă israeliene în Al-Mazraa Al-Sharqiya, la est de Ramallah, în Cisiordania, potrivit agenției palestiniene de presă Wafa și rudelor tânărului.

Înmormântarea sa a avut loc sâmbătă.

Purtătorul de cuvânt s-a declarat „devastat” de moartea adolescentului palestinian, care era și cetățean american, și a reiterat apelul său la detensionare.

„Am fost clari cu privire la escaladarea tragică a violenței în Cisiordania și facem apel la toate părțile să evite escaladarea”, a spus el.

El a mai spus că biroul pentru afaceri palestiniene și ambasada SUA din Ierusalim au fost în contact cu familia adolescentului.

Întrebată de AFP, armata israeliană a declarat că „un polițist în afara serviciului și (un) civil au tras în direcția unui palestinian suspectat că ar fi aruncat cu pietre”.

Armata a adăugat că „un soldat se afla în zonă” și că „afirmația că (acesta) a tras asupra palestinianului este în curs de investigare”.

Cisiordania ocupată este scena unei escaladări a violențelor în marja războiului din Fâșia Gaza.

De la începutul războiului dintre Israel și Hamas, declanșat la 7 octombrie de un atac fără precedent al mișcării islamiste palestiniene din Fâșia Gaza, pe care o controlează, forțele de securitate israeliene și-au intensificat raidurile în Cisiordania.

Cisiordania este ocupată de Israel din 1967.

În acest teritoriu separat de Fâșia Gaza de teritoriul israelian, peste 360 de palestinieni au fost uciși de la 7 octombrie de către armata israeliană sau coloniștii evrei, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății.

Lasă un răspuns