Primăria Sectorului 4 a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a planșeului de la Piața Unirii cu Asocierea Construcții Erbașu, Bogart, Concrete Design Solutions, valoarea fiind de circa 800 de milioane de lei.
Anul acesta se va face proiectarea și se va obține autorizația de construire, iar în 2025 va fi deschis șantierul, a anunțat primarul Daniel Băluță.
Lucrările vor dura 2 ani, iar traficul va fi închis pe tronsoane.
Parcul va fi afectat de lucrări, arborii fiind relocați, dar la final spațiul verde va fi reamenajat.
Circulația metroului nu va fi afectată, a declarat Băluță.
„Marcăm momentul determinant în realizarea acestei lucrări de mare amploare.
Este momentul în care am semnat contractul de execuție și am dat ordinul de începere pentru reconstrucția totală a planșeului Unirii.
Începând de astăzi, proiectanții și constructorii au la dispoziție 9 luni pentru realizarea proiectului tehnic și încă 24 de luni pentru construcția efectivă.
Șantierul propriu-zis îl vom deschide în prima parte a anului 2025 și vom lucra etapizat, astfel încât traficul rutier să fie cât mai puțin afectat.
Pentru siguranța bucureștenilor, ne-am asumat acest proiect, extrem de dificil, din nevoia de responsabilitate și de eficiență pe care oamenii din acest oraș o așteaptă de la cei care trebuie să ofere comunității liniște, normalitate și un trai decent”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, în cadrul unei conferințe de presă.
Valoarea contractului este de circa 800 milioane lei, banii fiind asigurați încă de anul trecut de Guvernul României.
În cadrul contractului se va face și proiectarea pentru consolidarea Pasajului Unirii, urmând ca execuția să fie scoasă separat la licitație.
Primarul Băluță spune că va aplica pentru a obține bani europeni, suma necesară fiind de aproximativ 300 milioane lei.
Pasajul Unirii a fost pus în siguranță în vara anului 2022, Primăria Sectorului 4 plătind pentru lucrări circa 12 milioane de euro.
Pentru lucrările de consolidare, panourile de metal puse de Primăria Sectorului 4 trebuie scoase.
„Toate aceste elemente, componentele montate deja în Pasajul Unirii, urmează a fi demontate la debutul lucrărilor din pasaj, conservate și repuse pe pozițiile actuale după ce constructorii vor finaliza acest proiect”, a explicat Băluță.
„În prima fază se va lucra pe porțiunea dintre Hanul lui Manuc și până la jumătatea Parcului Unirii.
În faza a doua se va interveni pe porțiunea planșeului care susține mare parte din parcul Unirii, iar în a treia etapă, se va lucra pe zona rămasă.
Se reface structura plăcii de beton, se vor înlătura grinzile vechi și vor fi construite altele noi.
Eforturile noastre au vizat încă de la început protejarea participanților la trafic.
Circa 60.000 de mașini trec zilnic doar prin Pasajul Unirii.
Lucrările se vor realiza pe porțiuni, ca să nu fie închisă Piața Unirii”, a explicat Băluță.
Parcul va fi afectat de șantier și organizarea de șantier.
„Arborii din parc vor fi relocați urmând ca întregul spațiu verde să fie refăcut la final”, a explicat Băluță.
Fântânile arteziene din piață vor fi demontate, depozitate pe perioada lucrărilor și apoi remontate.
„Râul nu poate fi întrerupt, proiectanții au varianta unor conducte sau baraje provizorii pentru a seca terenul unde se fac lucrări”, a mai spus Băluță.
Planșeul de la Unirii are o vechime de aproape 100 de ani, fiind practic o placă de beton care susține carosabilul și parcul de la Unirii în zona în care râul subtraversează Piața Unirii.
Acesta se afla în stare avansată de degradare, având grinzile fisurate, armături colmatate și infiltrații.
Planșeul are o lățime de 32 metri și o lungime de 360 m.
„Potrivit experților, tot planșeul Unirii trebuie reconstruit de la zero, placa trebuie înlocuită de una nouă, grinzile reconstruite.
Astfel durata de viață va fi de aproximativ 100 de ani”, a explicat primarul Băluță.