Prima apariţie publică din acest an a preşedintelui Iohannis

Spread the love

Președintele Klaus Iohannis – aflat în ultimul său an de mandat – l-a primit luni la Cotroceni pe premierul Vietnamului, Pham Minh Chinh.

De asemenea, a primit opt ambasadori străini, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.

Este prima apariție publică din acest an a președintelui, cea mai recentă fiind în 18 decembrie 2023.Prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam, Pham Minh Chinh, a fost primit de Iohannis la Cotroceni, luni după-amiază.„Sunt bucuros, domnule prim-ministru, că, după ce ne-am întâlnit de două ori, aţi decis să vizitaţi ţara despre care sper că aveţi amintiri foarte frumoase”, i-a spus Iohannis premierului Vietnamului, care în vizita sa la București s-a întâlnit și cu Marcel Ciolacu și a luat parte la Forumul Economic România-Vietnam.De la ora 16.00, preşedintele i-a primit la Cotroceni pe ambasadorii agreaţi ai Braziliei, Ricardo Guerra de Araújo, Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Giles Portman, Albaniei, Enkeleda Mërkuri, Greciei, Evangelia Grammatika, Armeniei, Tigran Galstyan, Azerbaidjanului, Güdsi Dursun ŏglu Osmanov, Tunisiei, Sami Nagga, şi Japoniei, Takashi Katae.Cea mai recentă apariţie publică a preşedintelui a fost în 18 decembrie 2023, când a avut loc ceremonia de decorare a Asociaţiei Code for Romania.

De atunci, Iohannis nu a mai avut nicio apariție publică, Administraţia Prezidenţială transmiţând mesaje cu ocazia a diverse evenimente sau anunţuri despre semnarea unor decrete.Absenţa îndelungată a preşedintelui Klaus Iohannis din spaţiul public a fost prilej de ironii pe reţelele de socializare, iar deputatul AUR Adrian Axinia a reclamat la Polţie dispariţia șefului statului.Ce a făcut președintele din decembrie și până acum? Administrația prezidențială susține că nu a fost în concediu „în sensul definit de legislația muncii”.CITEȘTE ȘI: Cotroceniul a dezvăluit cât au costat cele 34 de vizite în străinătate ale lui Klaus Iohannis: Aproape o treime din bugetul Administrației Prezidențiale

Lasă un răspuns