Explozia puternică auzită în provincia Semnan din nordul Iranului a fost provocată de un avion de luptă supersonic care a spart bariera sunetului luni, a transmis mass-media de la Teheran, citată de Reuters.Informația vine după ce mass-media de stat de la Teheran a transmis mai devreme în cursul dimineții de luni că o explozie puternică a fost auzită de locuitorii orașului industrial Garmsar din Semnan, acesta fiind al patrulea astfel de incident raportat în provincie în decursul ultimelor 7 zile.„Oficialii au anunțat în urma investigațiilor că nu a fost observată nicio explozie sau fum ridicându-se din zona industrială Garmsar”, a transmis agenția semi-oficială Mehr.„S-a stabilit că un avion de luptă care a spart bariera sunetului în zonă este cauza exploziei după ce a zburat sub viteza permisă”, a mai transmis mass-media iraniană, fără a preciza dacă avionul de luptă a fost unul care aparține forțelor aeriene ale țării.Incidentele raportate în regiunea Semnan au avut loc în contextul escaladării puternice a tensiunilor dintre Iran și Pakistan ca urmare a atacurilor aeriene lansate săptămâna trecută de Teheran pe teritoriul pakistanez împotriva a ceea ce afirmă că au fost ținte teroriste.Iranul a lansat marțea trecută o serie de lovituri aeriene coordonate împotriva unor ținte din Siria, Irak și Pakistan ca măsură de retorsiune față de atentatul terorist ce a avut loc la începutul lunii ianuarie în orașul Kerman la o ceremonie de comemorare a generalului Qassem Soleiman, fostul comandant al forțelor speciale iraniene „Al-Quds”.
Pakistanul a lansat joi lovituri de răspuns pe teritoriul Iranului, provocând temeri privind o inflamare a tensiunilor oricum ridicate în Orientul Mijlociu din cauza războiului purtat de Israel în Fâșia Gaza împotriva organizației teroriste Hamas.Însă tensiunile dintre Teheran și Islamabad par să se fi calmat în cursul weekendului, sursele diplomatice afirmând că niciunul din guvernele celor două țări nu își dorește izbucnirea unui conflict între statele lor.