Dar războiul cel mare cum ar arăta? Priviți doar spre războaiele din Ucraina sau Orientul Mijlociu și multiplicați de 10, de 20 ori, de 30 de ori, pe o suprafață mare a Eurasiei, ca să înțelegeți proporțiile dezastrului.Pe scurt:Nu prea mai este loc de îndoială în ceea ce privește intențiile pe termen mediu și lung ale agresorilor.
Cuvintele-cheie sunt supunere față de ideologia lor, dominație, dreptul forței, violență, acceptarea unei noi realități, politica faptului împlinit.
Se pregăteau de mult, de câțiva ani.
Înarmarea și exercițiile militare erau și sunt clare în toate cele patru dictaturi orientale, dar Occidentul dădea în continuare cu generozitate bani și tehnologie Rusiei lui Putin și Hamasului sponsorizat de Iran, crezând în schimbarea lor.
La fel se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu, și cu regimurile despotice care încă nu au lovit militar, respectiv China și Coreea de Nord.
E o chestiune de timp.
Taiwanul și Coreea de Sud sunt în pericol, pe termen mediu, așa cum sunt acum Europa de Est și Israelul.Cea mai mare amenințare pentru lumea în care trăim, la urma urmei, nu este o agresiune sau alta, căci fiecare în parte poate fi cumva gestionată dacă ar fi izolată, ci consolidarea colaborării și cooperarea tot mai strânsă între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord.
Aici, în acest început de articulare strategică a regimurilor totalitare, de formare a unei veritabile axe, este riscul cel mare, de război mondial.
Este posibil ca acestea să se sprijine militar între ele, așa cum normal ar fi și ca democrațiile să se apere între ele.Deja știm că Xi Jinping este explicit de partea lui Putin, că își epurează generalii din armată și pune în loc oameni fideli, „dispuși să facă război” atunci când va trebui.
Evident că nimeni nu are de gând să atace China, deci este limpede vorba de pregătirea unei agresiuni externe.
De asemenea, Kim i-a transferat cu trenurile lui Putin un milion de obuze și introduce în Constituție că Republica Coreea (Sudul democratic) este „dușmanul principal” al Coreei de Nord, demolând până și „urâtul monument al reconcilierii Nord-Sud” edificat de tatăl său acum 15 ani, teocrația iraniană face ultimii pași pentru fabricarea armei nucleare, China ajută Iranul printr-un Acord de parteneriat strategic pe 25 ani și facilitează stabilirea de relații diplomatice între Iran și Arabia Saudită, Rusia primește la Moscova o delegație a teroriștilor de la Hamas în vizită oficială etc.
Sunt tot mai multe semne ale funcționării acestei Axe a Răului.Peisajul sistemului relațiilor internaționale se schimbă accelerat.
Se schimbă mult mai repede decât am fi crezut acum 2-3 ani.
După retragerea SUA din Afganistan, în august 2021, toți acești agresori și revizioniști au prins curaj.
Semnele de slăbiciune atrag prădătorii.
Statele au în relațiile internaționale ceva din comportamentul animalelor, recunoscând instinctiv „masculul alfa”, dar și slăbiciunea, bătrânețea, boala și declinul hegemoniei, la fel ca în junglă, respectiv identificând exemplarul care este în creștere, aspirantul la rolul de lider.
Începând din acel moment, contestatarii își organizează atacul, solitar sau în haită, ori „se reorientează”, în așteptarea schimbării naturale a liderului.Atunci, în august 2021, la retragerea în degringoladă a SUA din Afganistan, Vladimir Putin a luat decizia invadării Ucrainei, convins că America este inertă, epuizată după retragere și nu va putea să facă nimic concret pentru a susține Ucraina.
Și tot atunci probabil au început pregătirile Hamas pentru atacul criminal asupra Israelului, tot pe fondul convingerii că America este slabă și a lăsat din mână hățurile lumii iar Israelul nu se va mai bucura de susținerea democrațiilor.
Ambele calcule au fost greșite iar agresorii plătesc acum, la rândul lor, un preț greu.Să le luăm pe rând.
Cum ar arăta oare pacea în aceste condiții, realizată prin compromis cu agresorii? Cum ar arăta o lume în care ar fi acceptate condițiile abuzive ale Rusiei asupra Ucrainei și Republicii Moldova, ale Chinei asupra Taiwanului, ale Coreei de Nord asupra Coreei de Sud, ale Iranului asupra Israelului, și ale tuturor acestora asupra SUA și Occidentului? Ar fi oare vorba doar de sacrificarea Europei de Est, a Israelului, Taiwanului și Coreei de Sud, sau și de sacrificarea modului de viață occidental, bazat pe suveranitate, libertăți și reglementări juridice? Ar fi cel mai probabil o pace nedreaptă și instabilă, poate de maxim 10-15 ani, până la izbucnirea inevitabilă a războiului cel mare, când dictatorii și teroriștii oricum vor dori totul, victoria totală și supunerea lumii.Acești 10-15 ani de relativ respiro, după concesiile care ar impune o pace nedreaptă (sau mai multe păci nedrepte) pentru victimele agresiunii, ar aduce asupra noastră presiunea grea a compromisului, decredibilizarea valorilor liberale și instituțiilor occidentale, scăderea libertăților și nivelului de viață, băltirea economiei pe fondul lipsei de încredere a investitorilor (mai ales în regiunea Europei de Est), creșterea corupției, demoralizare și apatie socială, și mai ales spectrul amenințător al noii agresiuni, foarte probabil una și mai mare decât precedentele.
Atât infailibilitatea NATO, cât și prestigiul UE sau supremația globală a SUA, ar fi practic infirmate.
O înghițire a Ucrainei de către Rusia, a Taiwanului de către China, a Coreei de Sud de către Nordul comunist (au mai încercat în 1950 dar au fost respinși prin război), o anihilare a Israelului de către regimurile islamiste etc.
ar însemna prăbușirea lumii libere, bazate pe sistemul garanțiilor de securitate americane și pe supremația democrațiilor occidentale.
De la un compromis la altul, de la o închidere a ochilor la alta față de agresiunile Rusiei (invadarea Georgiei în august 2008, anexarea Crimeii în martie 2014 și războiul secesionist din Donbas, în august 2014- februarie 2015), următoarea agresiune a Rusiei s-a dovedit întotdeauna mai mare ca precedenta.
O pace nedreaptă în Ucraina ar fi semnalul că va veni negreșit, în câțiva ani, un atac și mai amplu al Moscovei asupra Europei, după ce își vor fi refăcut forțele militare.
După Ucraina, dacă Rusia nu este învinsă și pedepsită, ar urma repede Republica Moldova, apoi ar putea urma Statele Baltice sau România.
Nu avem nicio îndoială, agresorii nu se opresc până nu dau cu capul de zid, așa a fost mereu.
La fel ar fi cu eventualele compromisuri făcute de democrațiile din toată lumea față de o serie de invazii și agresiuni lansate de Hamas, Iran, China sau Coreea de Nord, fiecare în regiunea lui geopolitică.
Dacă ar rămâne nepedepsite, acestea ar pune bazele unui atac viitor mai amplu.Dar războiul cel mare cum ar arăta? Priviți doar spre războaiele din Ucraina sau Orientul Mijlociu și multiplicați de 10, de 20 ori, de 30 de ori, pe o suprafață mare a Eurasiei, ca să înțelegeți proporțiile dezastrului.
UE și NATO discută deja măsuri de reorganizare pentru posibile condiții de război.
Comisar pentru Apărare în viitoarea Comisie Europeană, exerciții militare uriașe ale Alianței Nord-Atlantice în Europa, poate un pilon european al NATO, președintele Macron vorbind despre trecerea Franței la „economia de război” etc.
Cheltuieli mai mari pretutindeni pentru industria de armament, producție accelerată de arme și muniții (un milion și jumătate de obuze până la sfârșitul anului), linii comune de apărare (a se vedea proiectul recent al Statelor Baltice la granița cu Rusia și Belarus), acorduri de securitate bilaterale cu Ucraina.
Lucrurile se mișcă în direcția trezirii.Să nu ne închipuim cumva că un mare război poate fi purtat doar cu „armatele de profesioniști” iar noi, ceilalți, ne vom continua normal viețile.
Este evident că va fi nevoie de mobilizare generală.
Granițele se vor închide pentru cei care trebuie să lupte, să nu cumva să fugă „patrioții” ideologiei naționaliste din țară tocmai când trebuie să o apere cu arma în mână.
Ca regulă generală, bărbații între 18-60 de ani vor îmbrăca haina militară și vor pleca la război.
Nici civilii nu ar fi complet scutiți de riscuri, așa cum nu au fost feriți în Ucraina, Israel sau Gaza.
Multe familii și orașe din Europa și Asia ar fi distruse.
Economia, investițiile civile și resursele de bunăstare ale celor rămași acasă s-ar prăbuși, efortul financiar și logistic fiind direcționat spre „economia de război”.Toți vom fi implicați și afectați, într-un fel sau altul, dacă începe.
Cam așa ar arăta războiul cu Rusia, dacă Putin va ataca Europa (personal, nu cred că se va întâmpla la sfârșitul acestui an, după alegerile americane, așa cum a apărut în Bild, dar asta este o altă discuție).
Și nici nu am luat în calcul folosirea armelor nucleare de ambele părți în această discuție.De asemenea, ar fi util să nu ne imaginăm că SUA ar putea apăra în același timp și Flancul Estic al NATO, și Taiwanul, și Israelul, și Coreea de Sud (indiferent dacă e vorba de o administrație Biden sau Trump), dacă toate cele patru dictaturi orientale din regiunile respective vor ataca simultan, iar noi vom sta pur și simplu cu mâinile în sân, urmărind războiul la televizor.
Toate democrațiile lumii, și cele neatacate direct, vor trebui să lupte, să-și trimită soldații pe fronturi, să-și mobilizeze resursele.
Japonia, Australia și Canada, de exemplu, deși la mare distanță de Europa de Est, Taiwan, Israel sau Coreea de Sud, nu vor sta deoparte de luptă, în situația unei mari agresiuni concertate, care pune în joc viitorul lumii.
Cu atât mai mult România trebuie să fie pregătită să lupte pentru apărarea teritoriilor Flancului Estic al NATO (sau măcar al propriului teritoriu), dacă va exista un atac în anii viitori.Desigur, la un moment dat nebunia se va termina.
Toate războaiele se încheie, mai devreme sau mai târziu.
Trei, patru, cinci ani, poate mai mult.
Lumea în ansamblu nu va dispărea, deși perspectiva nucleară este vehiculată frecvent.
„Conturile se vor regla”, cei mai puternici își vor impune voința și vor fixa regulile ordinii mondiale viitoare, pentru 2-3 generații de acum înainte.
Așa a fost mereu în istorie.
Sperăm, desigur, să fie tabăra noastră, a Occidentului și democrațiilor, cea care va câștiga și va contura lumea de mâine, având de partea ei avantajul tehnologic, capacitatea militară crescută, puterea economică mai mare și infrastructura superioară, rațiunea și calitatea resursei umane.Dacă agresorii vor fi învinși, lumea de după război va fi cu siguranță mai bună și mai liberă și se va intra într-o nouă și lungă eră a dezvoltării și securității în Europa, așa cum s-a întâmplat după 1945, cu excepția țărilor din Europa de Est, ocupate de Armata Roșie a Uniunii Sovietice (iată, rezultatul compromisului cu Stalin), care au rămas captive în sărăcie, teroare, dictatură comunistă și subdezvoltare.
_ Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
