Peste 100 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore. Intervenții inclusiv în Cluj.

Spread the love

  Peste 100 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 42 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, duminică, Salvamont România. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 90 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată pe pagina de Facebook a salvamontiştilor.Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri, în număr de opt, au fost primite de către Salvamont Bihor, urmând Salvamont Municipiul Braşov, cu şapte apeluri.Două apeluri au fost inclusiv la Salvamont Cluj.„O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 105 persoane.

Dintre acestea, 42 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

Au fost şi două persoane care au fost predate elicopterului SMURD pentru transport aerian la spital.

S-au primit şi 48 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menţionează reprezentanţii Salvamont în postare. Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro

Lasă un răspuns