Pompierii au intervenit, duminică, la un incendiu care a cuprins mobila dintr-o casă din Baciu. În urma incendiului o femeie de 70 de ani a suferit arsuri pe față și a fost transportată la spital.„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mobilierul dintr-o încăpere a unei case de locuit, situată pe strada Poiana Cerbului din localitatea Baciu.La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor și un echipaj SMURD.Flăcările au fost stinse imediat de către forțele de intervenție, iar trei persoane, care au încercat să stingă incendiul până la sosirea pompierilor, au fost consultate de către echipajul SMURD.
O femeie, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Acesta prezenta arsuri la nivelul feței”, a transmis ISU Cluj.Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro