Doi traficanți de psihoactive din Sălaj, prinși în flagrant în Cluj

Spread the love

  Doi traficanți de droguri care vindeau substanțele interzise consumatorilor din Cluj, au fost prinși în flagrant. Cei doi bărbați au fost arestați preventiv.„La data de 20.01.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.Măsurile au fost luate după ce, în aceeași zi, inculpații au fost prinși în flagrant, pe raza județului Cluj, în timp ce tranzacționau cantitatea de 50 de grame substanță cu efect psihoactiv (2MMC), pentru suma de 5.000 de lei.De asemenea, în baza probatoriului administrat, în sarcina unui inculpat   s-a reținut și faptul că, pe parcursul anului 2023, a deținut și comercializat diferite cantități de drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal) unor consumatori din municipiul Cluj Napoca și localităților limitrofe.În urma perchezițiilor efectuate pe raza județelor Sălaj și Cluj, au fost identificate și ridicate, sume de bani, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj cu propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis DIICOT.Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro

Lasă un răspuns