Programul protestului fermierilor şi transportatorilor din Bucureşti / Traseele pe care se vor deplasa tractoarele și camioanele până în Piaţa Constituţiei

Spread the love

Protestul fermierilor şi transportatorilor, aprobat pentru ziua de duminică, va avea loc în intervalul 09.30 – 22.00, a anunţat Primăria Capitalei, care a precizat şi traseele pe care se vor deplasa vehiculele până în Piaţa Constituţiei.Primăria Capitalei a anunţat, sâmbătă, detaliile stabilite pentru protestul transportatorilor care a fost aprobat pentru ziua de duminică, transmite News.ro.

Astfel, între orele 6:00-6:30, va avea loc adunarea mijloacelor auto (maxim 100 tractoare şi 100 capete tractor de tir) pe Sos.

Alexandriei, banda 1 de circulaţie, segmentul cuprins între Şoseaua de Centură şi Sos.

Bucureşti Măgurele.Între orele 6:30-7:00, este programată deplasarea mijloacelor auto până în Piaţa Constituţiei pe traseul: Sos.

Alexandriei-Calea Rahovei-stânga Bulevardul Tudor Vladimirescu- dreapta Calea 13 Septembrie- stânga Bdul.

Libertăţii – Piaţa Constituţiei.„Deplasarea se face cu respectarea regulilor de circulaţie, fără restricţii de trafic.

Mijloacele de transport folosite vor fi îndrumate şi parcate sub supravegherea forţelor de ordine gradual, până la ocuparea spaţiului destinat protestului (parcarea Piaţa Constituţiei)”, a transmis Primăria Capitalei.De asemenea, postrivit sursei citate, între 8:30-9:30, are loc afluirea pietonală a participanţilor la protest în Piaţa Constituţiei.Între orele 9:30-22:00 va avea loc mitingul de protest din Piaţa Constituţiei, iar apoi, până la ora 23:00, este programată defluirea participanţilor.Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat joi că a aprobat un protest de trei zile al fermierilor și transportatorilor în Piața Constituției, spunând că acesta nu va afecta traficul din București, așa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi avizat un protest în Piața Victoriei.Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă (lider PSD Sector 5), a susținut că solicitarea aprobată de Nicușor Dan a fost făcută în nume personal de către Bogdan Petre, care ar fi avocatul Dianei Șoșoacă.„Avocatul doamnei Șoșoacă a făcut cererea în nume personal pentru 50.000 de persoane, 100 de tractoare și 100 de capete tractor de tir pentru Piața Victoriei.

În urma negocierilor din Comisie s-a redus numărul de protestatari și s-a schimbat locația pentru Piața Constituției”, a declarat prefectul pentru HotNews.ro.Vineri, Nicușor Dan a spus că știe cine a formulat solicitarea și a explicat, la B1 TV, de ce a respins anterior mai multe cereri de proteste ale fermierilor și transportatorilor în București – care au protestat mai bine de o săptămână în toată țara – și de ce a acceptat-o, într-un final, pe una dintre acestea, semnată de Bogdan Petre, avocat care ar face parte dn SOS România, conform prefectului.

Nicușor Dan a reamintit că solicitarea Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) prevedea participarea a 15.000 de utilaje şi a subliniat că acest lucru ar fi însemnat „paralizarea” circulaţiei în Capitală.Întrebat dacă a văzut cine a formulat această solicitare, primarul general a răspuns că a văzut numele solicitantului, dar că Municipalitatea „aplică legea”:Întrebat, la B1 TV, despre faptul că solicitarea de protest avizată este semnată de doi dintre avocații SOS România, partidul condus de Diana Șoșoacă, care nu ar avea legătură cu fermierii, Nicușor Dan a spus că această cerere întrunea condițiile legale:Senatoarea Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, susține însă că nu are nicio legătură cu notificarea de protest în numele fermierilor și transportatorilor avizată de Nicușor Dan.

Șoșoacă a spus că solicitarea aparține avocatului Mircea Bogdan Petre, care nu ar reprezenta-o nici pe ea, nici partidul și cu care nu ar avea nicio legătură.

Avocatul Mircea Bogdan Petre spune, la rândul său, că a făcut în nume personal solicitarea de protest și că i-a „cerut acceptul senatoarei”.Mircea Bogdan Petre a insistat că nu vrea politizarea acestui protest și că el a vrut doar să facă „un gest civic”.El a mai spus că în 10 ianuarie a depus și o cerere de adeziune la SOS România, partidul Dianei Șoșoacă, dar că nu știe dacă i-a fost aprobată.Primarul general al Capitalei a precizat că intrarea în Bucureşti a tractoarelor şi a camioanelor care vor participa la protestul din Piaţa Constituţiei se va realiza pe Şoseaua Alexandriei, între orele 6.00 – 7.00.Din comisia care analizează cererile pentru protest fac parte şi reprezentanţi ai Poliţiei, Poliţiei Rutiere şi Jandarmeriei, iar Nicușor Dan a spus că, în urma discuţiilor, a fost semnat un protocol între organizator şi reprezentanţii autorităţilor:El a spus că există cazuri în care numărul participanţilor este mai mare decât cel anunţat.„Asta se întâmplă, pentru că, evident, numărul acesta este o estimare.

Se întâmplă să fie mai puţini, de cele mai multe ori.

Se întâmplă să fie şi mai mulţi.

Organele de ordine ştiu să lucreze cu asta şi dacă se depăşeşte numărul, nu e nicio problemă.

Nu a fost niciodată”, a adăugat primarul Capitalei.Fermierii și transportatorii au protestat cu camioane și tractoare, mai bine de o săptămână, pe centura Capitalei, la Afumați, pe mai multe șosele din țară și în vămi.Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a spus, la rândul său, tot într-o intervenție la B1 TV, că pentru a intra în Bucureşti proprietarii de utilaje care vor să participe la protestul din Piaţa Constituţiei trebuie să se înscrie pe o listă pe care organizatorii o vor transmite Poliţiei şi Jandarmeriei până sâmbătă la ora 16.00.CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns