Rapid a învins FC U Craiova 1948 într-un meci spectaculos, scor 4-3, iar Horațiu Moldovan a apărat pentru ultima oară poarta formației din Giulești.Horațiu Moldovan a fost titular vineri în disputa din Giulești, dintre Rapid București și FC U Craiova 1948, acesta fiind ultimul său meci în tricoul formației giuleștene.Portarul echipei naționale de fotbal a României va pleca luni la Madrid, pentru a face vizita medicală și a semna cu Atletico, formația pregătită de Diego Simeone.La finalul partidei nebune contra oltenilor, Moldovan a vorbit atât de duelul cu FC U Craiova, cât și despre plecarea sa în Spania.„Cred că ne-am obișnuit cu toții să avem astfel de meciuri la Rapid.
Mă bucur că am reușit să întoarcem scorul și că am luat cele 3 puncte.
Am demonstrat că suntem o echipă și nu am renunțat.
Până la urmă sunt jucător profesionist, a fost foarte frumos să-mi iau rămas-bun de la fani, de la coechipieri, pe teren.Mă bucur că am ieșit sănătos.
Am avut mai multe emoții decât de obicei.
Au fost niște zile cu emoții puternice, într-o zi eram într-o parte, în altă zi, în alta.
La început, sincer să vă spun, nu prea am crezut (n.r.- că se face transferul la Atletico).După, când am văzut că avansează lucrurile, am spus că e șansa vieții mele.
Credeți că Atletico Madrid e de refuzat vreodată? Poate acest tren nu mai vine niciodată, poți să fii cel mai bun portar din România.
Voi merge să văd ce se întâmplă, voi munci și când îmi va veni șansa, sper să demonstrez că am valoare.Am o legătură foarte strânsă cu Mister Edi (n.r.- Edi Iordănescu), m-a felicitat, vom vedea câte meciuri voi juca până la vară.
Cred că, după cum am mai spus-o, de asta e frumos fotbalul, e imprevizibil.
Acum 4 ani nu aveam echipă la Liga 2 și acum sunt foarte aproape să semnez cu Atletico Madrid.
E ceva SF.Le mulțumesc familiei, antrenorilor, Rapidului, suporterilor, le sunt recunoscător tot timpul.
Colegii mei nu au înțeles prea multe, nici eu, dar m-au felicitat.
Provocarea e să fiu sănătos și să dau tot ce am mai bun.” – a declarat acesta, potrivit Digi Sport.