Viceprimăriţa comunei vasluiene Codăeşti, Lenuţa Damian, a fost reţinută de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare desfăşurate în cursul zilei de joi, transmite Agerpres.
Ea este bănuită că a folosit acte de studii false pentru a se angaja și pentru a avansa în cariera didactică.
Femeia, care este şi profesor de Limba Română la Liceul „Ştefan cel Mare” din comuna Codăeşti, este acuzată că ar fi folosit o diplomă falsă, în baza căreia ar fi obţinut inclusiv gradul didactic I.„O femeie în vârstă de 50 de ani a fost reţinută, în cursul zilei de joi, sub acuzaţiile de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, citați de Agerpres.
Ancheta procurorilor vizează perioada 2007-2023, dar Lenuța Damian preda limba română la liceul din Codăești de peste 30 de ani, potrivit Libertatea.
Diploma folosită de Lenuța Damian la angajare și pe care a folosit-o și pentru obținerea gradelor didactice este emisă de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava.
Seria și numărul diplomei au fost identificate de anchetatori pe mai multe acte de studii.
Colegii profesoarei de limbă română sunt șocați și povestesc că elevii Lenuței Damian au obținut note bune la examenele naționale și unii chiar participau la olimpiadă.
În trecut, Lenuţa Damian a fost suspectă într-un alt dosar penal, fiind acuzată că, în calitate de diriginte, ar fi modificat nota unei eleve, la un alt obiect faţă de cel pe care ea îl preda la clasă.
La finalul cercetărilor, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui au dispus renunţarea la urmărirea penală.Lenuţa Damian a candidat pe listele PNL la alegerile din anul 2020.
De când a preluat funcția, ea mai preda doar patru ore la liceul din comună, fiind plătită cu ora.