Rapid – FCU 1948 Craiova, meci contând pentru etapa a 22-a din campionatul României, este programat, vineri, 19 ianuarie, de la ora 20:00, pe Stadionul Giuleşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.Rapid şi FCU 1948 Craiova se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 22-a din SuperLiga, prima programată în 2024, ambele echipe având ca principal obiectiv clasarea pe un loc de play-off la finalul sezonului regulat.Rapid este pe locul 4, cu 33 de puncte, la 11 distanţă de liderul FCSB, şi nu a mai câştigat în campionat de şase etape, perioadă în care a bifat patru rezultate de egalitate şi două înfrângeri, iar în cea mai recentă etapă a remizat în deplasare cu Farul, scor 0-0.În această pauză competiţională, Rapid i-a adus pe Florent Hasani, Borisav Burmaz, Ermal Krasniqi şi Damjan Djokovic, iar în cele trei partide amicale disputate în cantonamentul din Turcia a bifat un egal (3-3 cu Sakaryaspor) şi duă înfrângeri (1-2 cu Sabah şi 2-3 cu Westerlo).„Am văzut la treabă jucătorii noi, zic că vom face treabă bună.
E normal să sufere, am avut opt zile de antrenamente, trei meciuri, şi nu e ușor să implementezi imediat ideile, să înţeleagă imediat ce vreau de la ei.
Dar sunt jucători buni, bazându-ne pe ce am văzut la antrenamente”, a declarat antrenorul giuleştenilor, Cristiano Bergodi.În meciurile disputate în acest campionat pe teren propriu, Rapid are cinci succese, două remize şi trei eşecuri, iar golgheterul echipei este Albion Rrahmani, cu şase reuşite în SuperLiga.FCU 1948 Craiova ocupă locul 9, cu 27 de puncte, la trei distanţă de poziţiile de play-off şi la tot atâtea de cele de baraj, şi vine după cinci victorii consecutive, patru în SuperLiga şi una în Cupa României (competiţie în care s-a calificat în sferturile de finală), ultima dintre ele fiind obţinută pe teren propriu, în campionat, scor 2-0 cu Petrolul.Oltenii, care n-au mutat deloc pe piaţa transferurilor, au disputat un singur meci amical în cantonamentului de iarnă, la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea, scor 2-4 cu Poli Iaşi.„Nu sunt îngrijorat, am încercat mai mulţi jucători care nu au evoluat foarte mult sau deloc.
Meciul cu Rapid e unul dificil, amicalele nu se pot compara cu partidele din SuperLiga.
După primele două meciuri putem stabili dacă avem sau nu şanse de a intra în play-off”, a declarat antrenorul oltenilor, Giovanni Costantino.În partidele disputate în deplasare în această stagiune din SuperLiga, FCU 1948 Craiova are trei succese, două egaluri şi cinci eşecuri, iar cel mai bun marcator al echipei este Aurelian Chiţu, cu nouă goluri în campionat.În meciul din tur, disputat pe 25 august 2023, Rapid s-a impus pe terenul celor de la FCU 1948 Craiova cu 5-3, după golurile marcate de Dugandzic (21p), Săpunaru (45), Petrila (56) şi Rrahmani (65, 90+1), respectiv, Chiţu (4, 78) şi Lacroix (48).Superbet oferă cota 1,28 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Rapid – FCU 1948 Craiova.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol