În cursul zilei de miercuri, polițiștii clujeni au fost solicitați să intervină la un accident care a avut loc pe Calea Baciului din municipiul Cluj-Napoca.La volanul mașinii se afla un bărbat care era băut.Afaceristul ar fi declarat polițiștilor că a fost torturat, inclusiv prin tăierea unui deget, pentru a da accesul la portofelul virtual pentru criptomonede, potrivit clujust.ro„În data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 05.45, în municipiul Cluj-Napoca a fost înregistrat un eveniment rutier în care a fost implicat un bărbat, de 42 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.Cu ocazia cercetărilor evenimentului rutier, persoana în cauză a relatat o agresiune la care ar fi fost supusă în noaptea de 15/16 ianuarie a.c., într-o hală aflată în proximitatea municipiului Cluj-Napoca, faptă pe care nu a sesizat-o printr-un apel de urgență.Avându-se în vedere starea victimei, aceasta a fost condusă la Unitatea de Primiri Urgențe, în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar, în prezent, organele de cercetare penală au extins verificările cu privire la agresiunea semnalată, au identificat locația respectivă, au adunat probe și mijloace de probă și au procedat la vizualizarea mai multor camere de supraveghere video pentru a se corobora datele din teren cu cele relatate de victimă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor.În cauză sunt efectuate cercetări de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroului de Investigații Criminale și Biroul Rutier sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată, în contextul în care victima a relatat că i-au fost sustrase și bunuri care făceau accesul la unele investiții pe care aceasta le avea în derulare”, a transmis IPJ Cluj.Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro