Medicii de familie și cei din ambulator ar putea renunța la proteste: CNAS nu va scădea în prima jumătate din 2024 tarifele decontate cabinetelor

Spread the love

Medicii de familie și medicii specialiști din ambulator (policlinici) ar putea renunța la proteste și ar putea lucra în continuare în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Medicii au obținut, la negocierile de joi cu CNAS, aceleași tarife din anul 2023 pentru prima jumătate a anului 2024, pe care inițial își dorea să le scadă pentru 2024, a anunțat președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu.

Principala nemulțumire a medicilor era că CNAS publicase, în transparență decizională, propuneri de tarife decontate cabinetelor mai mici decât în 2023.Medicii care au participat astăzi la negocieri au subliniat însă că așteaptă aprobarea Hotărârii de Guvern cu tarifele decontate cabinetelor pentru a renunța la proteste și a semna contractele cu CNAS de la 1 februarie.În urma negocierilor de joi cu CNAS, unde medicii au fost reprezentați de o delegație condusă de președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, Casa de Asigurări de Sănătate a renunțat la o altă propunere care a stârnit nemulțumirea medicilor: aceea ca consultațiile din cabinete să fie apoi confirmate telefonic unui funcționar al Casei de Asigurări de către un pacient sau de către o rudă a acestuia.Medicii au subliniat că soluția obținută la negocierile de astăzi, valabilă doar până la 30 iunie 2024, este una temporară și nu se știe ce va fi mai departe: Gindrovel Dumitra, medic de familie și secretarul general al Colegiului Medicilor, care a participat la negocierile de astăzi, este optimist și în legătură cu ce se va întâmpla după data de 30 iunie: „Personal, cred că autoritățile au înțeles această problemă și că este un respiro pentru autorități să găsească resurse, iar după data de 30 iunie să nu ne mai aflăm în această situație”.În schimb, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator, Cosmin Alexandrescu, avertizează autoritățile că, dacă după data de 30 iunie această situație se va repeta, „nu va mai exista sistem de asigurări de sănătate în România.

Vor mai exista doar spitale, dar în aceste condiții nu știm cât vor rezista”.Invitat de jurnaliști să comenteze declarațiile premierului Marcel Ciolacu, care afirmase zilele trecute că există medici care câștigă lunar 10-15.000 de euro de la CNAS doar pentru lista de pacienți – per capita – președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, a răspuns că „probabil că domul premier a fost dezinformat”.Cu cât ar fi urmat să scadă sumele decontate cabinetelor, potrivit propunerii inițiale a CNAS, care a stârnit protestele medicilor de familie și din ambulator:La medicii de familie:La medicii specialiști din ambulator (policlinici):

Lasă un răspuns