Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost chemat, joi, la DNA Constanţa, în dosarul în care este cercetat pentru cumpărare de influenţă.
„Am adus Sfânta Liturghie, sunt împărtășit”, a spus IPS Teodosie, susținând că dosarul „nu are conținut”.
La rândul său, avocatul arhiepiscopului Tomisului a acuzat că se încearcă „discreditarea” acestuia.„Am adus Sfânta Liturghie, sunt împărtășit”, a spus IPS Tomis, la sosirea la audieri.
Întrebat de jurnaliști ce crede că se va întâmpla cu dosarul în care este vizat, IPS Teodosie a spus că nu știe pentru că nu este „ghicitor”.Arhiepiscopul Tomisului a ieşit de la DNA Constanţa după aproximativ o oră.
„Nu m-au întrebat nimic şi nu am ce să spun”, le-a declarat el jurnaliştilor, conform News.ro.
Întrebat dacă are calitatea de inculpat în acest dosar, IPS Teodosie a răspuns: „Dumneavoastră ştiţi, că aţi fost anunţaţi.
Eu nu ştiu.
Ştiţi mai multe ca mine (…) Nu are conţinut (dosarul – n.r.)”.
Adrian Cuculis, avocatul IPS Teodosie, spune că dosarul se bazează doar pe înregistrarea apărută în spaţiul public şi că probabil se încearcă discreditarea acestuia.Referitor la ipoteza că arhiepiscopul este inculpat în dosarul menţionat, avocatul a afirmat: „Suntem suspecţi.
Acum, dacă se va schimba calitatea, urmează să vedem”.Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmărit penal de DNA, pentru cumpărare de influență, a anunțat în 5 decembrie Direcția Națională Anticorupție.
Alături de IPS Teodosie, este urmărit penal, pentru complicitate la cumpărare de influență, și un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, conform DNA.
Ce spun procurorii:Ancheta a fost deschisă în urma unei investigații Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot care pretinde că este om de afaceri și care îi propune arhiepiscopul Tomisului să obțină o finanțare de 800.000 de lei pentru arhiepiscopie de la Secretariatul de Stat pentru Culte, în schimbul unui comision de 20% din sumă pentru el.