Nemo: Aţi invocat de multe ori, în discuţii, aici la Ştiu, democraţia americană, pe care românii ar trebui să o ia drept model.
Dar democraţia asta americană e complicată.
La noi, românii nu prea ies la vot, vrem să comasăm alegeri.
Americanii au început deja alegerile şi nu sunt alea generale.
Adrian Sârbu: În primul rând, democraţia americană e democraţie pentru că acolo se desfăşoară alegeri tot timpul şi pentru orice funcţie importantă.
Ţi-am spus tot, da? A concura pentru un job public este o acţiune permanentă, şi cele mai importante joburi, nu numai preşedintele şi primarul de la noi, sunt alese.
Direct sau indirect.
Ăsta e primul lucru.
Vezi mai multe articole din categoria politic Nemo: Şi nu obosesc americanii.
Hofi: Exact, nu obosesc pentru că au nişte conducători şi ideologi foarte proşti, înţelegeţi ironia, care nu spun: „uite avem patru rânduri de alegeri anul ăsta, să nu mai facem atâtea”.
Adrian Sârbu: Hai să parafrazez o zicală mult îndrăgită de tine.
Hofi: Hai să văd cât e ora că poate înjuraţi.
Puteţi să spuneţi.
Adrian Sârbu: Zice „băutura e bună, dar să te ţii de ea”, da? Am voie? Hofi: Şi mie îmi place vorba asta? Adrian Sârbu: Şi eu spun, vorbind despre America democraţia: e bună, dar să te ţii de ea, da? În fiecare zi şi pentru fiecare funcţie importantă.
Ăsta e un element.
Al doilea.
Sistemul de alegeri cu electori, care, ştii care e culmea? A fost şi în România şi l-am abandonat.
În Caragiale, România când a intrat în democraţie, a funcţionat cu democraţie indirectă.
Sistemul american, înainte de toate, este foarte clar.
Am o putere legislativă, Congresul.
Şi am o putere executivă, preşedintele.
În America, preşedintele e ales direct-indirect.
Adică, alegătorii aleg electori care votează pentru preşedinte după sistemul cine a câştigat un stat, the winner takes it all.
Deci, sistemul electoral american este model.
În acest sistem, care e foarte complex, foarte complex, ai alegerea preşedintelui direct-indirectă, pentru că până la urmă votul tău generează electori care votează pentru tine, nu votează împotriva ta, model pe care Trump a încercat să-l fisureze în 2020 şi o să-l coste.
Şi un lucru foarte, foarte important: transparenţa finanţării.
E transparenţa finanţării până la super PAC-uri ( comitete de acţiune politică).
Tu, Hofi, ai voie să-i dai lui Nemo până la o sumă de bani, dacă eşti individ.
Dacă eşti firmă, până la o sumă de bani.
Toţi banii sunt pe faţă.
Nu-i dă AEP.
AEP-ul e chestia asta de la noi care dă milioane de euro partidelor ca să dea şpagă presei, să dea şpagă celor care sunt bine poziţionaţi.
Nu e ca la noi.
Hofi: Adică în România banii pleacă de la toţi, acolo pleacă de la cine vrea să dea.
Adrian Sârbu: Nu, în România banii noştri se duc la buget, nişte şmecheri îi împart cum vor ei, pe un algoritm pe care l-au creat, dar nu au întrebat pe nimeni, că l-au făcut în Parlament bara-bara, pe vremea lui Băsescu.
Nemo: Şi mai fac parte şi partidelor.
Adrian Sârbu: Şi acum ei zic că finanţează democraţia dând şpagă presei.
Asta e România.
Ne întoarcem în America.
Orice ban e vizibil.
Într-adevăr, după nişte dezbateri foarte, foarte dureroase au născut acum vreo 8 ani, chiar pe vremea lui Obama, nu a lui Trump, aceste super-PAC unde tu poţi să pui bani, respectiva organizaţie, care atenţie, este supercontrolată, orice dolar de acolo e controlat şi raportat, foarte important, aceste super-PAC-uri fac campanie favorabilă unuia sau altuia, favorabilă unei teme, unei idei, unui trend.
Şi, într-adevăr, sunt driveri ai opiniei.
Dar când eu spun democraţie, ai principalele două condiţii ale democraţiei, şi anume votezi funcţiile, în primul rând funcţiile sunt clare, legislativ – executiv, votezi şi vezi rezultatul votului tău şi ai toată finanţarea vizibilă.
Ce trebuie să facem noi? Să-l copiem.
